Adalsinda de la Hamage

Cuvioasa Adalsinda de la Hamage (sau Hamay) a fost o călugăriță a rânduielii Sfântului Columban din secolul al VII-⁠lea, dintr-⁠o familie de seamă merovingiană. Este cinstită ca sfântă în Biserica Catolică; izvoarele de care dispunem nu arată nicio hotărâre ortodoxă privitoare la ea, deci este un cult apusean, dinaintea sau din afara rânduielilor Ortodoxiei. Ziua ei este 25 decembrie, în jurul datei morții, care după tradiție a avut loc „în timpul solemnităților Crăciunului”.

Familia

Părinții Adalsindei erau Richtrudis, moștenitoare a unei familii gascone-⁠basce, și Adalbard I din Ostrevent, duce franc de Douai. Sora ei mai mare, Eusebia de Hamage (Eusebia de Douai), a ajuns stareță și a fost cinstită ca sfântă după moartea ei, în 660. Mama și tatăl sunt recunoscuți și ei ca sfinți, ca și o altă soră, Clotsinda, și un frate, Maurontius. Sunt cinstiți mai ales în nordul Franței și în Flandra.

Viața

Adalsinda, cea mai mică dintre copiii familiei, a intrat în mănăstirea Marchiennes în jurul anului 653, cu mama și cu surorile ei. Mai târziu a mers la mănăstirea Hamay (numită și Hamage sau Hamay-⁠sur-⁠la-⁠Scarpe), unde sora ei Eusebia ajunsese stareță, urmând străbunicii lor, Sfânta Gertruda. Fiica văduvă a Gertrudei, Gerberta, mama lui Adalbard și deci bunica surorilor, era și ea monahie la Hamay. Clotsinda a rămas la Marchiennes, cu mama ei.

Anul morții Adalsindei este nesigur. Unele istorii spun că a murit înaintea mamei sale, care s-⁠a mutat în 688, fie dând un an, fie spunând că a murit foarte tânără: așa socotesc autorii de Ram (1866) și Dunbar (1904). Dries van den Akker, scriitor iezuit, spunea în 2007 că izvoarele mai noi, bazate pe cercetare istorică, dau anul 715; acesta e anul din Cartea sfinților a benedictinilor din Ramsgate (1921) și dintr-⁠un eseu al lui Cristiani din 1945. Cel puțin o lucrare modernă (1985) arată ambii ani, în locuri diferite. Rezumatul nostru dă 642 ca naștere și 673 ca moarte; nu putem confirma aceste date.

Cele două mănăstiri

După moartea tatălui, într-⁠un atac lângă Périgueux, mama Adalsindei, Richtrudis, s-⁠a retras la mănăstirea Marchiennes, pe care o ctitorise cu soțul ei în 630. Cele trei fiice a au însoțit-⁠o acolo. Toate patru au devenit monahii, Richtrudis fiind stareță la Marchiennes. Fiindcă Marchiennes fusese făcută mănăstire dublă de Richtrudis în jurul lui 647, fiul ei Maurontius, ajuns monah, a stat și el un timp la aceeași mănăstire. Mănăstirea a urmat Regula Sfântului Columban de la întemeiere până în 1024, când a devenit benedictină.

Mănăstirea Hamay, mai veche, aflată în apropiere la Wandignies-⁠Hamage, era pe malul opus al râului Scarpe și avea și ea legătură cu familia, fiind condusă de străbunica surorilor din partea tatălui, care fusese prima ei stareță. Mănăstirea Hamay, mai mică, a fost absorbită ulterior de vecina ei mai mare, Marchiennes, poate atunci când Marchiennes a devenit în 1024 o mănăstire benedictină exclusiv de bărbați.