Adrian și Evul

Sfinții Adrian și Evul (Eubulus) au fost doi creștini care au primit cununa muceniciei în anul 308, la Cezareea Palestinei, în vremea prigoanei lui Diocletian. Ei sunt cinstiți atât de Biserica Ortodoxă, cât și de cea Catolică.

Adrian, originar din Batanea, a pornit la drum împreună cu Evul ca să viziteze și să ajute comunitatea creștină din Cezareea de pe litoral. Ajunși la porțile cetății, au fost întrebați de rostul venirii lor și au spus adevărul. Pentru aceasta au fost prinși îndată și aruncați în temniță de străji, potrivit poruncilor cruntului guvernator roman Firmilian, care i-⁠a și chinuit. Un alt izvor spune că ei au venit în Cezareea ca să-⁠i cerceteze și să-⁠i mângâie pe creștinii închiși în temniță.

La 5 martie 308, Adrian a fost aruncat unui leu în amfiteatrul din Cezareea. Leul l-⁠a rănit, dar nu l-⁠a omorât, așa că Adrian a fost apoi ucis repede cu sabia. După două zile, judecătorul l-⁠a osândit pe Evul la aceeași soartă, dar i-⁠a oferit prilejul de a fi lăsat liber dacă ar fi adus jertfă măcar unui singur idol. Evul a refuzat și a fost martirizat în aceeași zi.

Adrian și Evul au fost cei mai din urmă dintre numeroșii mucenici uciși în cei doisprezece ani de prigoană din Cezareea Palestinei. Sursele nu se potrivesc asupra locului și asupra anului: un izvor sârbesc vorbește despre Cezareea Capadociei și despre anul 309, pe când celelalte vorbesc despre Cezareea Palestinei și despre anul 308. Biserica Catolică îi pomenește în zilele morții lor, Adrian la 5 martie și Evul la 7 martie, iar cea Ortodoxă la 3 februarie (16 februarie pe stilul nou, după calendarul sârb).