Agapie

Agapie a fost schiierodiacon rus, mort în 1820, monah în chiliile ruse de pe Athos, mai întâi în schitul Sfântul Ilie. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Mare-⁠rus de neam, a intrat la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea în schitul Sfântul Ilie, unde a fost tuns în mantie și hirotonit ierodiacon. Aproape treizeci de ani a purtat fără cârtire, cu dragoste față de frați, felurite ascultări; de la dragostea nemărginită pentru Dumnezeu și oameni, bătrânii l-⁠au numit Agapie (dragoste). Prin 1818 a fost tuns în schimă cu același nume și a dorit să se nevoiască singur în pustie, în liniște. Cu binecuvântarea bătrânilor schitului s-⁠a așezat într-⁠o pustie adâncă, între munți, într-⁠o vale cu pădure de netrecut.

Învăța că singurătatea este oglinda sufletului, dar că ea se poate duce doar dacă se împlinesc trei condiții: să-⁠și destăinuiască fără întârziere gândurile duhovnicului, să aibă un program zilnic strict, o regulă de chilie, și să păzească fără încetare gândul la Dumnezeu: dacă nu se roagă, să citească Scriptura; dacă nici nu citește, să cânte. Duminica și sărbătorile se împărtășea la schit. Spunea: pustia e liniștită până vine ucigașul de suflete; atunci e uneori atât de înfricoșător că ți se pare că ți-⁠a înghețat sângele; un monah nu poate părăsi locul pe care i l-⁠a rânduit Domnul. Făcea linguri și sâmbăta le ducea la Karyes. Odată, bolnav în Postul Mare și fără hrană, a fost vizitat de niște părinți care i-⁠au cântat canonul Paștilor și l-⁠au împărtășit cu hrană și vin.