Agatia Crapivnikova

Sfânta Cuvioasă Muceniță Agatia Crapivnikova (1890-1937) a fost novice la o mănăstire de maici din gubernia Tambov, apoi paznică la o biserică din Kazahstan, și a fost împușcată în 1937. Se pomenește la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse. A fost trecută în rândul sfinților Noilor Mucenici și Mărturisitori Ruși la Soborul Arhieresc Jubiliar din anul 2000, pentru cinstire în toată Biserica.

S-⁠a născut în 1890 în satul Novosofino din ținutul Șațk, gubernia Tambov, în familia țăranului Aviv Crapivnikov. A terminat școala din sat și, la douăzeci și unu de ani, a hotărât să intre în mănăstire. În apropiere, lângă satul Staroe Cernaevo, avea să se întemeieze o mănăstire de maici, pe locul unei vechi mănăstiri înființate în jurul anului 1573 de ieromonahul Matei, unul dintre cei dintâi luminători ai acelui ținut, locuit odinioară de păgâni. Spre începutul veacului al XX-⁠lea, așezământul ajunsese în părăsire și autoritățile bisericești au hotărât să deschidă acolo o mănăstire de maici, ceea ce s-⁠a făcut în 1912. Cea dintâi stareță a fost monahia Magdalina; mai târziu, în 1924, stareță a devenit monahia Valentina (Țiganova), care însă conducea de fapt mănăstirea aproape de la întemeiere, din pricina vârstei și a bolii Magdalinei.

Mănăstirea de la Cernaevo

Valentina s-⁠a născut în 1856 la Serpuhov, într-⁠o familie de negustori. La douăzeci și doi de ani a intrat în mănăstirea din Kașira, unde s-⁠a nevoit douăzeci și doi de ani, apoi la mănăstirea din Morșansk, unde a stat doisprezece ani, iar în 1912 a fost mutată la mănăstirea nou întemeiată de la Cernaevo. Numărul monahiilor și al novicelor a crescut curând și viața duhovnicească a înflorit. Multe fete de la țară au venit cu bucurie în mănăstire; obișnuite din copilărie cu munca pământului, nu se temeau de muncile agricole. Nu așteptau binefăcători din afară, ci doar speranța în Dumnezeu și două mijloace, rugăciunea și munca.

Prigoana

În 1918, în ținutul Șațk a izbucnit o răscoală a țăranilor împotriva bolșevicilor, iar mănăstirea a dat răsculaților ajutor cu hrană și cu îngrijire medicală. Răscoala a fost înăbușită, și o ceată de pedepsire a ajuns la zidurile mănăstirii. Porțile au fost încuiate, iar o monahie a tras clopotul de alarmă și a adunat țăranii. Pedepsitorii au tras în clopotniță; monahia care suna a fost rănită, clopotul a încetat, iar ostașii au fost lăsați să intre. Stareța Valentina a păstrat însă o liniște deplină: a poftit pe soldați în trapeza mănăstirii, i-⁠a hrănit și i-⁠a ospătat cu ceai, și aceștia au plecat de acolo într-⁠o dispoziție destul de bună. Mai târziu, necredincioșii au încercat de mai multe ori să închidă mănăstirea, dar stareța avea o mare autoritate printre cârmuitorii locali și țărani, ca om cu viață fără pată și cu mare milostenie față de țăranii săraci, mulți dintre care, încă dinainte de revoluție, preferau să muncească la mănăstire decât pe lotul lor. Mănăstirea a fost închisă abia în 1928, când toate monahiile au fost izgonite. Ele nu au părăsit locul nevoințelor lor, ci s-⁠au așezat în satele din apropiere: Borki, Novosofino, Novocernaevo, Vîsokoe și Pecino.

Arestarea și mucenicia

Agatia a intrat în mănăstire chiar la întemeierea ei; mănăstirea avea nevoie de agronomi cu carte, și stareța a trimis-⁠o la o școală de agricultură din Reazan, unde a învățat un an și jumătate, apoi a purtat ascultarea agricolă. După închiderea mănăstirii s-⁠a așezat în satul natal, Novosofino. La 31 mai 1931 stareța Valentina, în vârstă de șaptezeci și cinci de ani, a fost arestată cu maicile mănăstirii, între ele și novica Agatia. Au fost arestate șaisprezece persoane, toate duse în închisoarea din Reazan. La anchetă, novica Agatia a spus: „În mănăstirea din Staroe Cernaevo am intrat de bunăvoie, din convingere religioasă... În Dumnezeu cred, fiindcă știu că Dumnezeu există și va fi pururea; să tragă, de la Dumnezeu nu mă voi lepăda... Nu am făcut nicio agitație împotriva puterii, nici împotriva colhozurilor, fiindcă știu că orice putere este de la Dumnezeu și trebuie ascultată... Însuși Hristos a pătimit pentru noi, și noi trebuie să pătimim”.

La 20 august 1931, troica OGPU a osândit stareța Valentina, novica Agatia și toate monahiile arestate la trei ani de surghiun în Kazahstan. După surghiun, Agatia a rămas să locuiască la Pavlodar și a lucrat ca paznică la biserica Învierii. La 25 septembrie 1937 a fost arestată, învinuită de participare la o organizație contrarevoluționară. Răspunzând anchetatorului, a spus: „Am lucrat ca paznic la biserică, aveam multă muncă și nu aveam timp să port nicio discuție cu nimeni. Despre vreo organizație contrarevoluționară nu știu nimic”. La 22 octombrie a fost osândită la moarte și curând împușcată.