Aglaie

Aglaie de la Mănăstirea Constamonitu, cu numele de mir Vasile Ghelios, s-⁠a născut în 1898 în satul Sinista din Korçë, în Epirul de Nord grecesc. A venit la Mănăstirea Sfântul Ștefan-⁠Constamonitu în 1928 și a fost tuns monah în 1930. A trecut prin diferite ascultări și s-⁠a deosebit prin hărnicie. Când supraveghea lucrătorii mănăstirii, se ruga mult pentru ei și pentru familiile lor. Avea dezinteres, iubire de frați, socoteală, dragoste, smerenie și umilință. Postitor și rugător fierbinte. La o priveghere a Sfântului Ștefan a stat toată noaptea în picioare, rugându-⁠se neîncetat. Ascuns în spatele unui proschinitar, participa activ la slujbă. Citind Acatistul sfântului, strălucea de bucurie, spune ieromonahul Anastasie Cariotul.

Odată s-⁠a îmbolnăvit de o formă gravă de tuberculoză. Părinții l-⁠au scutit de ascultări și l-⁠au trimis la viile mănăstirii, la Sfântul Antonie. Cu inima mulțumea și slăvea pe Dumnezeu și zicea să se facă voia lui Dumnezeu. Într-⁠o zi, rugându-⁠se, a văzut un căprior mare apropiindu-⁠se de el, plecându-⁠se, căzând și zvârcolindu-⁠se. A strigat grădinarul mirean, care l-⁠a omorât, și cu binecuvântarea egumenului și îndemnul părinților a mâncat din el puțin câte puțin, fără să se strice atâtea zile, fără frigider, și cu ajutorul Maicii Domnului și al Sfântului Ștefan s-⁠a vindecat de tot.

Ieromonahul Atanasie Simonopetritul, care a trăit câțiva ani la Constamonitu, povestește că era binecuvântat și foarte plin de har, plin de umilință. «Avea o față ca de copil. Striga neîncetat pe Maica Domnului Gorgoepikoos pentru ''păcatele'' lui. Ce păcate avea omul acesta. Avea și o listă de patru foi cu numele sfinților și striga: Sfinte Prodromule, Sfinte Nichita, Sfinte Visarion, Sfinte Dimitrie, Sfânta Parascheva... Chema pe toți sfinții pe rând, și pe unii pe care nici noi, care citim sinaxarul, nu-⁠i cunoaștem. Îi avea acolo pentru că avea cu ei o relație personală și îi chema toată noaptea.» Avea deplină conștiință a păcătoșeniei sale; la bătrânețe plângea neîncetat, repetând: «Sunt păcătos, sunt păcătos.» Îl supăra demonul. Odată și-⁠a mărturisit gândul că el, «nimicul și ticălosul», cum zicea, a fost învrednicit să vadă lumina necreată. A adormit întru Domnul în 1984. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.