Alexandru de la Rostov

Alexandru de la Rostov (în lume Alexei) a fost călugăr rus, din a doua jumătate a veacului al XVI-⁠lea și prima jumătate a celui următor, ucenic al Cuviosului Irinarh Zăvorâtul de la mănăstirea Boris și Gleb din Rostov (1547-1616) și autor al vieții acestuia (1616?). Nu este canonizat de Biserică.

Despre el nu se știe nimic în afară de ceea ce spune viața lui Irinarh, scrisă de el. Se desprinde chipul unui ucenic sârguincios la rugăciune, ascultare și post. În jurul anului 1586/1587, auzind de viața de nevoință a lui Irinarh, a venit la el la mănăstirea Boris și Gleb din Rostov, cerând călugărirea și ucenicia. A viețuit lângă el treizeci de ani, mult timp fiind singurul lui ucenic și împărțind cu el atât ostenelile și rugăciunile, cât și asuprelile din partea egumenului și ale celorlalți monahi. După cuvântul lui V. O. Kliucevski, viața Cuviosului Irinarh înfățișează viu căderea disciplinei monahale și destrămarea morală din monahismul rus, ivite de la mijlocul veacului al XVI-⁠lea.

De trei ori, din porunca învățătorului, a mers la Moscova: în 1608, împreună cu Irinarh, care s-⁠a dus să-⁠i vestească țarului Vasile Șuiski o vedenie despre pustiirea apropiată a țării de către poloni; în 1610, la Mihail Skopin-⁠Șuiski, ca să-⁠i aducă înapoi crucea învățătorului, cu care acesta îl binecuvântase pe Skopin-⁠Șuiski la lupta împotriva năvălitorilor; și în 1612, la Dimitrie Pojarski, cu același scop, precum și cu rugămintea ca, din pricina pustiirii, mănăstirea să fie scutită de dările pentru oastea de voluntari. Alexandru socotea că binecuvântările lui Irinarh au avut un rol de seamă în biruințele acestor căpetenii asupra dușmanilor.

Numai în „Lista slujitorilor lui Dumnezeu ai eparhiei Iaroslavl” din 1887 este numit Alexandru de la Rostov, fără a se arăta zi de pomenire, ca sfânt cinstit local. În Soborul Sfinților din Rostov, rânduit în 1987, nu a fost trecut.