Alexandru de la Sia

Cuviosul Alexandru de la Sia (mort după 1556) a fost ucenic al cuviosului Antonie de la Sia și unul dintre întemeietorii mănăstirii Sfintei Treimi de la Sia. Se pomenește local la 11 iulie, în soborul sfinților din Novgorod.

În 1513 Alexandru a plecat, împreună cu cuvioșii Antonie și Ioachim, din mănăstirea Schimbării la Față din Kenskoe, pentru nevoințe pustnicești. Monahii au ajuns la pragul Temnîi de pe râul Emța, unde și-⁠au făcut o colibă și o capelă, iar curând o biserică închinată Sfântului Nicolae și chilii. Acolo pustnicii, adunați șapte la număr, au trăit șapte ani, dar au fost siliți să părăsească locul din pricina dușmăniei locuitorilor din împrejurimi.

În jurul anului 1520 s-⁠au așezat pe o insulă a lacului Mihailovskoe, în care se varsă râul Sia, și au întemeiat mănăstirea Sfintei Treimi. Patru ani ucenicii cuviosului Antonie au răbdat necazuri și lipsuri, dar slava nevoințelor egumenului lor s-⁠a răspândit și mulți doreau să intre în frăție. Văzând aceasta, cuviosul Antonie și-⁠a trimis ucenicii, pe Alexandru și pe Isaia, la Moscova, la marele cneaz Vasile al III-⁠lea Ioanovici, ca domnul să poruncească să se zidească mănăstirea, rugăciunea lui, în locul pustiu, în pădurea sălbatică, să se adune frații și să se are pământul. Marele cneaz a dat mănăstirii o carte de danie și a trimis și odoare bisericești și veșminte din belșug.

Cuviosul Alexandru s-⁠a nevoit în mănăstirea de la Sia până la sfârșitul vieții și a fost îngropat acolo. În anii nouăzeci ai veacului al XVI-⁠lea s-⁠a rânduit în mănăstire pomenirea de obște pentru cei șase dintâi ucenici ai cuviosului Antonie, Alexandru, Isaia, Ioachim, Elisei, Alexandru al doilea și Iona, în sâmbăta a patra a Postului Mare.