Alexandru

Alexandru de la Velanidia, arhimandrit și egumen, numit «egumenul blând», cu numele de mir Panaghiotis Teofilopulos, s-⁠a născut în 1914 în satul Arfara, lângă Kalamata, din părinți evlavioși cu mulți copii. O vreme a lucrat ca brutar. Deși absolvise doar școala primară, a dobândit prin studiu continuu multe cunoștințe și putea discuta cu oameni școliți. Tânăr, a venit să se călugărească în Sfântul Munte, a fost tuns acolo și s-⁠a nevoit ani de zile. S-⁠a întors apoi în patrie și a fost tuns în marea schimă în 1946 la mănăstirea Izvorul Tămăduirii-⁠Velanidia. În anul următor a fost hirotonit diacon și preot de mitropolitul Messeniei Hrisostom Daskalakis († 1961).

Pentru smerenia, evlavia, duhovnicia, cinstea și bunătatea lui a fost pus egumen al Velanidiei (1947-1966). După bombardarea mănăstirii de către germani, în 1943, a depus eforturi supraomenești pentru reconstruire. Mulți oameni din Kalamata și din satele din jur veneau la mănăstire să se spovedească și să fie mângâiați de bunul bătrân. Neagonisirea de bani îl făcea și mai iubit. A adormit subit, în zorii zilei de 26 mai 1966, pregătindu-⁠se să meargă la paraclisul Sfântului Fanurie ca să liturghisească. Moartea lui a întristat pe mulți, iar la înmormântare s-⁠a adunat mare mulțime. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii Velanidia, pe care a iubit-⁠o peste măsură și pentru care a muncit mult. Cei care au scris despre el vorbesc cu dragoste: evlavie adâncă, dăruire pilduitoare, un lucrător duhovnicesc neobosit, suflet cuvios, cu sfințenie de viață, bunătate și noblețe, deși cu invidioși, ca întotdeauna. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.