Ambrozie

Ambrozie de la Marea Lavră (1884-1977), cu numele de mir Dimitrie Dolas, fiul lui Anghel și al Elenei, s-⁠a născut în 1884 la Arnaia din Halkidiki. A venit la Marea Lavră în 1904 și a fost tuns monah în 1906. A fost bătrân din 1928 și proistos al mănăstirii din 1932. Ucenicul lui, episcopul de Rodostolon Hrisostom, scrie despre el: «Nu doar statura înaltă, biblică, în rasă, de aproape doi metri, barba albă ca zăpada și trăsăturile aspre, bărbătești ale feței lui impresionau și inspirau respect și teamă tuturor, ci mai ales înțelepciunea, seriozitatea și marea lui experiență în cele monahale și administrative ale Marii Lavre și ale Muntelui; apoi ascuțimea minții în înțelegerea și prețuirea evenimentelor, prevederea recunoscută de toți, încât prevenea situații și nu era luat prin surprindere, și mai presus de toate prețul sfaturilor lui.»

Venerabilul bătrân Ambrozie, cu privirea lui mereu scânteietoare și părintească, era tradiția vie a Lavrei, era ca un egumen al ei. Monahismul și duhovnicia lui, părinția și socoteala erau cunoscute. Zeci de ani, iarna și vara, seara și dimineața, era mereu înainte de «Binecuvântat este» în prima strană din dreapta. Niciun slujitor nu-⁠și amintește ca bătrânul Ambrozie să nu fi spus «amin» la primul «Binecuvântat este». Așa îndemna și pe monahii lui să fie mereu iubitori de slujbe. Pe atunci catolicon-⁠ul nu avea încălzire iarna. Postitor extrem și mereu cumpătat la mâncare. Nu îngăduia vorbăria și râsul. Episcopul Nataniel al Miletopolei, apoi al Kosului și director al Athoniadei, ucenic și el al lui, ca și Ambrozie al Karpathosului, mijloceau să-⁠i micșoreze asprimea față de monahii lui, să audă: «Nu pot acum, la bătrânețe, să-⁠mi schimb purtarea...» Răbda neînțelegeri, necazuri, nedreptăți și nerecunoștințe cu răbdare și nădejde în Dumnezeu. Spunea: «Sfințenia se săvârșește prin colaborarea neîntreruptă a harului și ajutorului lui Dumnezeu cu voința personală și lupta neîntreruptă a fiecăruia; luptă neîncetată, subliniez, de la începutul încercării și tunderii și până la adormirea și predarea sufletului nemuritor Mântuitorului și Făcătorului său, spre nesfârșita împreună-⁠veșnicie cu El în bucurie și veselie...»

Această bucurie, veselie și împreună-⁠veșnicie le-⁠a dobândit fericitul bătrân. A adormit întru Domnul la 24 noiembrie 1977, după 73 de ani de viață monahală neîntreruptă în Lavra cuviosului Atanasie Athonitul. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.