Anania Dubnițki

Preotul Anania Gervasievici Dubnițki (1884-1938) a fost paroh al bisericii Acoperământului Maicii Domnului din satul Staroe, eparhia Poltava, și a fost împușcat la 1 iunie 1938. Este numărat între sfinții noi mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe, canonizat de Biserica Ortodoxă.

S-⁠a născut la 1 (14) octombrie 1884 în satul Kozlovka, gubernia Poltava, în familia preotului Gervasie Dorofeevici și a Eufrosiniei Dubnițki, ca unul dintre cei șapte copii. Fratele lui mai mare, Vasile, a devenit și el preot. A absolvit școala teologică din Lubnî și seminarul din Kiev, a fost hirotonit în 1910 și a primit parohia Acoperământului din Staroe, ținutul Zolotonoșa (azi Vasiutinți). S-⁠a căsătorit cu Maria Akimovna Kuzmenko, născută în 1890 și crescută de bunica ei evlavioasă; au avut cinci copii: Nicolae (1917), Alexandru (1918), Olga (1924), Ana (1928) și Serafima (1929). Până la evenimentele din octombrie 1917 au dus viața unei familii exemplare de preot de sat.

În 1929 familia a fost deposedată de tot ce avea și aruncată pe drum în plină iarnă; enoriașii i-⁠au primit și i-⁠au ajutat. De la preot se cerea supunere față de putere și i s-⁠a propus de mai multe ori să renunțe la credință și la preoție, în schimbul unui loc de învățător sau slujbaș. Biserica fusese transformată în depozit, iar clopotele aruncate, sparte și vândute la topit. Pentru că nu s-⁠a lepădat de preoție a fost arestat de două ori. În 1929 a fost judecat „pentru neplata impozitelor” și a primit doi ani de muncă silnică, pe care i-⁠a ispășit în întregime. În 1932 a fost arestat din nou, sub învinuirea de „vindecare ilegală”; judecătorul s-⁠a împotrivit anchetatorului și a fost eliberat „pentru lipsă de dovezi” chiar în sala de judecată. Fratelui său Anton, care lucra la calea ferată și îl îndemna să lase totul și să se mute la el, i-⁠a scris: „Eu sufăr pentru credință și trebuie să sufăr pentru ea până la capăt”.

La 25 august 1937 a fost arestat de secția NKVD Irkliiv. Era bolnav de plămâni, avea cincizeci și trei de ani, iar în noapte activiștii au spart tot în casă, l-⁠au înfășurat într-⁠o pătură și l-⁠au aruncat într-⁠un camion. A fost închis la Poltava; familia nu a primit voie să-⁠l vadă și n-⁠a aflat nimic despre soarta lui până la reabilitare. Dosarul lui face parte dintr-⁠o anchetă de cinci volume, în care au fost condamnați la moarte, în primăvara 1938, șaizeci și cinci de locuitori ai ținuturilor Irkliiv, Cernobai și Zolotonoșa, învinuiți că ar fi făcut parte dintr-⁠o organizație insurecțională; comisia de reabilitare a stabilit că o astfel de organizație nu a existat niciodată. Troika NKVD din regiunea Poltava l-⁠a condamnat la moarte la 9 aprilie 1938, iar sentința a fost executată la 1 iunie 1938.

Dosarul a fost revizuit în 1956-1957 și, la 3 aprilie 1958, comisia a hotărât încetarea cauzei și reabilitarea lui. Cele două fiice mai mici ale sfântului, Ana și Serafima, trăiau încă în satul străbunilor, cântând la strană în parohia părintelui lor.