Anastasie

Anastasie de la Mănăstirea Iviru, cu numele de mir Gheorghe Kritikos, din Imbros, unde s-⁠a născut în 1905, a venit tânăr în 1923 la Mănăstirea Iviru, unde a fost tuns monah în 1924, hirotonit diacon în 1925 și preot în 1933. Mai târziu a mers la Atena, unde a studiat teologia, medicina și muzica. În războiul din 1940 a mers pe frontul albanez ca preot militar și căpitan de rezervă. Potrivit rapoartelor superiorilor, a luptat în prima linie a focului, încurajând soldații. A dat avânt celor descurajați, riscând cu îndrăzneală, fără să se teamă pentru viața lui, mișcat de jertfelnicie. Un alt comandant scrie despre el: «Preot cu formație morală și duhovnicească deplină, plin de credință și entuziasm patriotic, se afla în cele mai grele clipe mereu lângă soldați, întărindu-⁠i sufletește și împărțind osteneala și primejdiile lor, arătându-⁠se astfel vrednic de misiunea militară și, în general, națională a grecului.» Mai târziu a ajutat pe cei înfometați și disperați, mai ales copiii.

Sfârșitul vieții lui iubitoare de Dumnezeu și de oameni a fost mucenicia. A fost prins de milițienii atei în biserica lui iubită la 24 decembrie 1944, chiar după ce săvârșise Sfânta Liturghie din ajunul Crăciunului. Puțin după aceea trupul lui a fost găsit aruncat pe un drum ferit, ca o grămadă de gunoi. Un preot scria Arhiepiscopiei Atenei: «Cadavrul purta tot felul de răni și lovituri, cu tăietura gâtului.» Domnul vieții și al morții a primit moartea lui mucenicească în acel Crăciun mai presus de darurile scumpe ale magilor din Betleem: aur, tămâie și smirnă... Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.