Andrei

Andrei din Noul Schit, cu numele de mir Ioan Makulis, s-⁠a născut în 1871 la Topolia (Elaionas) din Fokida, rămas orfan de tată în pruncie. Mama l-⁠a crescut cu grijă și l-⁠a trimis în România la studii superioare, dar vaporul a trecut prin Athos; tânărul s-⁠a lăsat cuprins de sfințenia locului, a coborât și a rămas. S-⁠a dus la Noul Schit, la chilia Sfântului Andrei a Avramiților, sub ascultarea bătrânului Avramie, în 1889, și a fost tuns monah în 1890. Ascultarea, nobilețea și bunătatea lui au câștigat inimile tuturor părinților din schit.

Era un bun zugrav de icoane, o meserie pentru care a călătorit până în Rusia, și avea minte ageră și voce frumoasă la strană. În 1907, când a mers în satul natal cu icoanele sale, a tuns monahie pe mama sa, după dorința ei, cu numele Elisabeta. Din 1930 a fost bătrânul chiliei sale și a ridicat o biserică nouă, mare și frumoasă, sfințită în 1935. Își conducea ucenicii cu priceperea rânduielilor monahale, cu înțelepciune, socotință și dragoste. Anii lui de bătrânețe au fost bogați în rod: sute veneau să ceară sfatul și binecuvântarea lui. A adus la monahism vreo șaizeci de monahi, pe care i-⁠a împărțit mănăstirilor și schiturilor Muntelui.

A adormit la 3 ianuarie 1952, după o gripă, în pocăință și cuviință. Conaționalul său, arhimandritul Nectarie Calivas, îl numește podoaba monahilor din ținutul lor și pildă de virtute și sfințenie. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.