Andrei din Uglici

Sfântul Binecredinciosul Cneaz Andrei din Uglici (Andrei Vladimirovici, 1233? până la 1261), nevoitor al credinței, a fost cneaz al Ugliciului între 1249 sau 1250 și 1261. Despre moartea lui, în 1261, vorbește Letopisețul lui Laurentie. Mai multe știri despre cneaz se află în „Letopisețul din Uglici” (spre deceniul al nouălea al veacului al XVIII-⁠lea).

A fost fiul cneazului de Uglici Vladimir Constantinovici (mort în 1249 sau 1250) și al cneaghinei Evdochia, fratele mai mare al Sfântului Cneaz Roman Vladimirovici. În vremea năvălirii mongolo-⁠tătare s-⁠a ascuns, împreună cu părinții lui, la Marele Novgorod. Devenit cneaz de Uglici, s-⁠a ocupat cu refacerea orașului, pustiit de „oastea lui Batu”, l-⁠a lărgit mult și a ridicat a doua linie de întărituri de pământ. Se deosebea prin milostenie, ceea ce atrăgea oameni să se așeze în Uglici, și a refăcut și împodobit biserici. A murit fără copii și a fost îngropat în catedrala Mântuitorului Schimbării la Față din Uglici.

Cinstirea locală a apărut, probabil, în 1486, când, la ridicarea noii catedrale a Schimbării la Față, au fost aflate moaștele fratelui său, sfântul cneaz Roman, și a început cinstirea acestuia. În vremea intervenției polono-⁠lituaniene catedrala a fost arsă, și odată cu ea mormintele cneazilor. Parastasul lui Andrei Vladimirovici se face la 4 iulie, în ziua de pomenire a omonimului său, Sfântul Andrei Criteanul.