Antim, nebunul pentru Hristos

Sfântul Fericit Antim, nebunul pentru Hristos, era din Sofia, în Bulgaria, unde a slujit ca preot căsătorit la o parohie. După moartea preotesei, în jurul anului 1841, a venit în Grădina Maicii Domnului, în Sfântul Munte. Prima lui metanie a fost la Mănăstirea Simonopetra, unde a fost tuns monah. Când a început să facă nebunia pentru Hristos, ca să-⁠și ascundă bogăția dinăuntru, a rătăcit prin tot Athosul, mereu în pustie, locuind uneori în peșteri, alteori în scorburi de copaci. Din când în când se arăta la Mănăstirea Rusă a Sfântului Pantelimon, unde înțelegea slujbele rostite în rusește. De obicei se ascundea în pronaosul bisericii. Când vedea că un părinte îl urmărește cu evlavie, începea să facă nebunii sau să vorbească singur, ca să-⁠i strice gândul.

Cinci ani a purtat un rasă veche și apoi peticită, iar la urmă un sac vechi, în care făcuse o gaură pentru cap și două pentru brațe, de aceea l-⁠au numit „Ținătorul de sac”. Cei care judecau după înfățișare îl socoteau nebun, dar el le spunea gândurile și îi zidea pe cei cu inimă bună. Avea darul postirii: putea posti multe zile. Odată un frate care îl primea la mănăstire l-⁠a osândit în gând că mănâncă prea mult, iar Antim i-⁠a spus că el nu mâncase de multe zile și i-⁠a arătat prin plâns la psalmodie ce har avea. A zis și altora ce gândeau în taină și le-⁠a prevestit viitorul. Nu mergea la mănăstire când îl cinsteau ca pe un sfânt. Vara ajuta la zidirile Mănăstirii Zografu, cărând pietre și apă.

În august 1867 a venit pentru ultima oară la Mănăstirea Sfântul Pantelimon și a spus prietenului său, părintele Victor, că nu va mai veni, pentru că va muri curând. La sfârșitul lui noiembrie a ajuns la Zografu, s-⁠a îmbolnăvit și a stat douăsprezece zile în spitalul mănăstirii. La 9 decembrie 1867 a plecat din Grădina Maicii Domnului și a adormit în Domnul. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.