Sfântul
Antonie de Ardatov
Nevoitor din Ardatov, în gubernia Nijni Novgorod, adormit în 1861; cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.
- Adormit
- 1861secolul XIX
- Locul
- Ardatov, Nizhny Novgorod Governorate
Viața
Starețul Antonie de Ardatov, numit și Antonie de Murom (1762-1861), a fost un nevoitor, văzător cu duhul și tămăduitor din gubernia Nijni Novgorod, prieten din tinerețe al Sfântului Serafim de Sarov. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală cunoscută.
S-a născut în 1762 în satul Voșciha, ținutul Murom, gubernia Vladimir. Tânăr, a intrat la Mănăstirea Sarov, unde l-a cunoscut pe novicele Prohor, viitorul Sfânt Serafim. În 1785 cei doi au fost trimiși să adune milostenie pentru biserica Sfinților Zosima și Savatie din Sarov și au ridicat o cruce lângă satul Dalnee Davîdovo, pe locul unde, în 1857, s-a întemeiat o obște pentru văduve și fete fără adăpost, devenită în 1886 Mănăstirea de maici Sfântul Nicolae din Dalnedavîdovo. În 1826-1827, la sfatul lui Serafim, a mers la Voronej, la Sfântul Antonie, care l-a binecuvântat la o nevoință deosebită: pelerinajul la Kiev purtând o căciulă de fier asemenea Sfântului Pitirim al Tambovului. Din greutatea ei a orbit.
Din 1827 sau 1828 a trăit douăzeci și trei de ani la Murom, într-o chilie mică în grădina unui negustor. Vestea despre el s-a răspândit departe, iar viitoarea stareță a Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din Ardatov, Iustina Sinițîna, îl vizita des. În 1850 sau 1851 s-a mutat la Ardatov, în casa unei locuitoare, Lihutina, care a scris amintiri despre el și le-a trimis mai târziu la Mănăstirea Diveevo. Cu puțin înainte de moarte a primit în taină schima, cu numele Arsenie. Ținea cu strășnicie posturile și purta lanțuri; este socotit văzător cu duhul și tămăduitor.
A murit la 15 (27) august 1861. La cererea lui a fost înmormântat la Mănăstirea din Ardatov, lângă biserică, în dreptul pridvorului Sfântului Teodor Stratilat. Cu îngăduința episcopului Ieremia, mormântul a devenit loc de pelerinaj, iar măicuțele care îl îngrijeau povesteau minuni. Pe piatra de mormânt, o placă de fontă, era fixată o cruce de fier cu candelă nestinsă. După Revoluția din 1917 mănăstirea a fost închisă, iar mormântul a rămas pe teritoriul unei colonii pentru minori și a fost acoperit cu pământ și apoi cu asfalt.