Arcadie

Arcadie de la Mănăstirea Vatoped, ierodiacon, cu numele de mir Asterie Teodoru, s-⁠a născut în 1865 în satul Skupia din Halki, Insulele Prinților. A venit la Vatoped în 1882 și în anul următor a fost tuns monah. În 1887 a fost hirotonit diacon și în 1899 a ajuns proistos al mănăstirii. În mănăstire viețuiau fratele lui după trup, ieromonahul Gherman († 1932), și nepoții lui Pantelimon și Nicodim. A absolvit Școala Bisericească Rizarios și Școala Teologică din Halki. În anii studiilor la Rizarios s-⁠a legat duhovnicește de Sfântul Nectarie; de aceea mănăstirea a sprijinit edițiile sfântului și, la sugestia lui, a luat asupra ei tipărirea cărții lui Hristoitia. La mănăstire se păstrează diploma lui Arcadie de la Rizarios, semnată în 1905 de Sfântul Nectarie ca director.

Pentru învățătura lui i s-⁠au oferit adesea înalte dregătorii bisericești, dar le-⁠a refuzat mereu, spunând smerit: «Eu nu sunt pentru lume și dacă ies în lume, nu numai că nu voi ajuta, dar îmi voi pierde și sufletul.» Când sora lui l-⁠a îndemnat să rămână în lume, socotind viața în mănăstire o pierdere și o înmormântare de viu, a răspuns cu smerenie: «Eu de aceea am mers la mănăstire, ca să mă smeresc, căci numai așa mă voi mântui.» A fost dascăl la școala mănăstirii, eforul Școlii Athoniada, reprezentant în Sfânta Comunitate, membru în comisia care a alcătuit Carta Sfântului Munte și vreo treizeci de ani bibliotecar și arhivar al mănăstirii. Pretutindeni era afabil, dulce la vorbă, nobil și smerit. Deși scrisese câteva studii, mai ales istorice, nu le-⁠a publicat niciodată sub numele lui, ci le dădea spre tipărire prietenului lui, mitropolitul Sofronie Eustratiadis. Părinții și rudele au vrut să fie hirotonit preot și arhimandrit și să conducă mănăstirea; el a preferat să moară simplu ierodiacon, fără onoruri și puteri. A adormit întru Domnul la 4 septembrie 1934 și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii. În 1937, la scoaterea moaștelor, după mărturia părinților și rudelor, oasele lui miroseau frumos; din păcate nu s-⁠a avut grijă să fie păstrate separat și au fost puse cu celelalte. Poate și așa s-⁠a împlinit dorința smeritului bătrân, ca și după moarte să trăiască ascunderea și smerenia pe care le-⁠a iubit. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.