Arian

Arian a fost un guvernator din Egipt, atestat istoric, al Ansenei (în unele izvoare, prefect al Tebaidei), și un personaj însemnat al persecuției lui Dioclețian; la sfârșit s-⁠a făcut creștin și a murit mucenic, în jurul anului 305.

În povestirile copte apare adesea ca prigonitor care încearcă să-⁠i silească pe mucenici să se închine idolilor, își pierde răbdarea văzându-⁠le tăria și îi decapitează. Este înfățișat ca un om cu pornire sadică spre chinuri: bătăi, pieptănare cu piepteni de fier, bătut în cuie, ardere, închisoare, răstignire, lovituri de suliță.

Potrivit povestirii convertirii lui, când muzicantul său Apoloniu s-⁠a mărturisit creștin, Arian a poruncit să fie săgetat. Apoloniu a murit, dar una din săgeți a lovit ochiul lui Arian și l-⁠a stricat. Un creștin l-⁠a sfătuit să ia puțin din sângele lui Apoloniu și să și-⁠l ungă pe ochi. Arian a făcut așa și a văzut îndată; atunci a crezut în Hristos și s-⁠a pocăit de prigoana cumplită. Aflând, Dioclețian l-⁠a întrebat de ce a părăsit păgânismul. Arian i-⁠a vorbit de minunile pe care le văzuse făcute de mucenici, ceea ce l-⁠a înfuriat pe împărat, care l-⁠a chinuit și l-⁠a îngropat de viu într-⁠o groapă. Un înger l-⁠a scos de acolo și l-⁠a dus lângă patul împăratului. Când Dioclețian s-⁠a trezit și l-⁠a recunoscut, s-⁠a înspăimântat și l-⁠a pus într-⁠un sac de păr și l-⁠a aruncat în mare, unde s-⁠a înecat. Este cinstit ca mucenic de Biserica Coptă.