Aristoclie de la Athos

Schiieromonahul Aristoclie al Athosului și al Moscovei (în lume Alexei Alexeevici Amvrosiev, 1838-1918) a fost monah rus la mănăstirea Sfântul Pantelimon de la Athos, egumen al metohului ei din Moscova, mort în 1918 în vremea bolșevicilor; izvoarele noastre îl numesc mucenic al Bisericii Ruse. Potrivit izvorului englez a fost trecut între sfinți la 6 septembrie 2004, iar moaștele i-⁠au fost așezate din nou la 13 noiembrie 2004 la mănăstirea Sfântul Daniil din Moscova. Izvoarele nu se unesc asupra zilelor de pomenire: 26 și 24 august după izvorul englez, 23 și 24 august după cel sârb.

Tinerețea

S-⁠a născut la Orenburg, într-⁠o familie evlavioasă de țărani, și a rămas de mic fără tată. După viață, a pierdut un picior după o boală grea, la zece ani. Mama l-⁠a rugat pe Sfântul Nicolae să-⁠l vindece și a făgăduit să-⁠l închine mănăstirii; la praznicul Sfântului Nicolae, 6 decembrie, Alexei s-⁠a vindecat în chip minunat. La șaptesprezece ani mama l-⁠a trimis la mănăstire. Alte povestiri spun că el și mama lui au intrat în mănăstiri separate după moartea tatălui.

Athosul și Moscova

În 1876, îndată după moartea soției, Alexei Amvrosiev a plecat la Athos și a intrat la mănăstirea Sfântul Pantelimon, iar la 11 martie 1880 a fost tuns monah cu numele Aristoclie, după mucenicul Aristoclie al Salaminei. La 2 decembrie 1884 a fost hirotonit diacon, iar la 12 decembrie ieromonah. Între 1891 și 1894 a fost trimis la Moscova ca egumen al metohului mănăstirii Sfântul Pantelimon, unde a început să tipărească cărți și revista „Convorbitorul de folos sufletesc”, despre viața monahilor ruși de la Athos; prin ea mănăstirile rusești athonite au crescut cu mulți novici noi. În 1894, după o pâră mincinoasă, a fost silit să părăsească Moscova și să se întoarcă la Athos. În noiembrie 1909 a fost numit din nou egumen al metohului din Moscova, unde a avut multă lume în jurul lui.

Darurile și mucenicia

În vremea lui era socotit vindecător: se spune că ar fi înviat o fetiță și ar fi dat vederea unui băiat orb. Este cunoscut în afara Rusiei mai ales pentru o prorocie rostită în 1918, puțin înainte de moarte. Ca om de seamă al Bisericii a fost închis de bolșevici și a murit la începutul revoluției; Biserica Rusă îl socotește mucenic. A fost îngropat în mănăstire, într-⁠un mormânt de marmură; după revoluție, moșiile mănăstirilor au fost naționalizate și în 1923 a fost mutat la cimitirul Danilovski din Moscova; la 6 septembrie 2004 a fost slăvit ca sfânt, iar la 13 noiembrie 2004 moaștele au fost așezate la mănăstirea Sfântul Daniil din Moscova și la biserica Sfântului Mare Mucenic Nichita din oraș.