Sfântul
Arsenie Peșterarul
Ucenicul Cuviosului Iosif Isihastul
Monah athonit, ucenic și împreună nevoitor cu Iosif Isihastul, adormit în 1983; cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.
- Adormit
- 1983secolul XX
- Locul
- Mount Athos (disciple of Joseph the Hesychast)
Viața
Gheronda Arsenie Peșterarul (1886-1983) a fost un monah grec din Pont și stareț athonit, tovarăș de nevoință al Sfântului Iosif Isihastul timp de aproape patruzeci de ani. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.
S-a născut în 1886 la Samsun, în nordul Anatoliei, ca Anastasie, fiul lui Dimitrie și al Sotiriei Galanopoulos. La doisprezece ani familia lui a fost dusă în Caucaz din pricina prigoanei turcești împotriva grecilor pontici. Vorbea greaca pontică, turca și rusa. În tinerețe a slujit la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și la alte locuri sfinte, unde l-a cunoscut pe starețul Ieronim, de la care a învățat nevoința. A urmat Sfântul Munte și a stat câțiva ani la Mănăstirea Stavronichita, unde a primit marea schimă cu numele Arsenie. Nemulțumit de viața idioritmică, a plecat în pustia Athosului, în căutarea marilor nevoitori. Pe vârful Athosului, la praznicul Schimbării la Față, l-a întâlnit pe Francisc Kottis, viitorul Iosif Isihastul, și de atunci au rămas nedespărțiți.
Cei doi au viețuit în peșteri, de unde porecla „peșterar”. Au învățat de la părintele Daniil Katunakiotul să mănânce o singură dată pe zi, hrană uscată, și să vegheze. Arsenie muncea cu mâinile, căra pietre și cele necesare pentru a construi adăposturi nu numai pentru ei, ci pentru toți nevoitorii din împrejurimi; când era întrebat cum izbutește, răspundea că rostește Rugăciunea inimii, iar o putere mai înaltă îl ajută. Ei mergeau desculți și în zdrențe, încât mulți îi luau drept nebuni, dar erau nebuni pentru Hristos.
Aproape douăzeci de ani a viețuit cu Iosif la Schitul Sfântul Vasile, apoi, în 1938, s-au mutat la Schitul Sfânta Ana Mică, unde au rămas până în 1953; după aceea au coborât la Schitul Nou. După moartea lui Iosif, în 1959, Arsenie s-a mutat la o chilie a Mănăstirii Hilandar numită Burazeri, unde a stat doisprezece ani. În 1980 s-a mutat la Mănăstirea Dionisiu. A adormit în Domnul acolo, la 15 septembrie 1983 (2 septembrie după calendarul vechi), la vârsta de nouăzeci și șapte de ani.