Artemie

Artemie de la Mănăstirea Grigoriu, om drept, curajos și viteaz, s-⁠a născut în 1848 la Georgitsi din Laconia. A venit la Grigoriu în 1878 și a fost tuns în marea schimă după doi ani. A trecut cu hărnicie, lepădare de sine și cinste prin multe ascultări. Nu uita zilnic «pentru ce a ieșit din lume». Nu a judecat niciodată pe nimeni. Se mulțumea cu cele mai ieftine haine. Patul îl găzduia doar câteva ore din zi și noapte; cu ore înainte, șezând pe scăunel, cu rasa și culionul pe el, aștepta prima bătaie. Alteori stătea ceasuri în genunchi la paraclisul Sfintei Anastasia. În strana lui stătea mereu în picioare, chiar la bătrânețe. Socotea cu dreptate orice încercare binecuvântare dumnezeiască. Minunile nu-⁠l mirau, le socotea firești. Dragostea lui de Dumnezeu și de Maica Domnului era ascunsă în adâncul inimii. Arătări de îngeri îl întăreau în lupta lui.

Era simplu, neprefăcut, fără ipocrizie, drept, curajos și viteaz. «Dumnezeu se descoperă celor viteji», zicea bătrânul Paisie Aghioritul. Tânăr fiind, mersese în Tracia cu alți compatrioți să lupte împotriva turcilor. După o trădare s-⁠au refugiat în Athos, să se ascundă, și au fost găzduiți puțin la Iviru. Părintele Artemie, pe atunci Atanasie Fasulopulos, s-⁠a spovedit marelui duhovnic papa Sava de la Sfânta Ana Mică († 1908), care i-⁠a prezis închinarea monahală. Odată, aflat la un metoc, mergea la piață să cumpere și se întorcea cu mâinile goale, fiindcă dăruia săracilor și bătrânilor tot ce avea. Răbda mereu totul pentru Hristos. Când odată s-⁠a plâns în boala lui: «Doamne, de ce să sufăr atât de mult?», L-⁠a văzut pe Hristos arătându-⁠i mâinile și coasta: «Vezi câtă răbdare am avut. Tu pentru dragostea mea nu răbzi?»

Sfârșitul lui a fost creștinesc, fără durere, fără rușine și pașnic. Și-⁠a prevăzut moartea și a mers spre ea cu bună nădejde. La adormirea lui s-⁠a nimerit să fie acolo mitropolitul Ierotei al Miletopolei. Cu liniște și cu metania în mână, părintele Artemie i-⁠a spus: «Plec, stăpâne, plec. Vreau să mă binecuvântezi să aflu milă de la Domnul.» «Te vei face bine. Ne vom mai vedea.» «Sper să ne revedem acolo unde va rândui voia Lui, dar azi fă dragoste și rămâi. Mâine pleci; vreau încă ultima ta binecuvântare.» După două ore, împărtășit, și-⁠a dat duhul zicând: «Slavă Ție, Doamne, slavă Ție.» Monahologul mănăstirii, ca de obicei zgârcit, încheie: «A murit în gerocomiul mănăstirii la 8 august 1941, la vârsta de 93 de ani.» Își scria singur: «Fă-⁠te călugăr. Monah sărac, fecior, curat. Post, priveghere și rugăciune. Citirea Sfintelor Scripturi cu luare-⁠aminte, cu pricepere, cu economie, cu ascultare, cu credință, cu mare nădejde, cu chibzuință și cu cumpătare.» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.