Asterie al Amasiei

Sfântul Ierarh Asterie al Amasiei a fost episcop al Amasiei din Pont, fost avocat, orator și predicator din a doua jumătate a secolului al IV-⁠lea, contemporan mai tânăr al Sfinților Părinți capadocieni și al lui Ioan Gură de Aur. S-⁠a născut în Capadocia, pe la 350, și a adormit pe la 410, la o vârstă înaintată. Predicile lui, păstrate în parte, sunt prețuite pentru bogăția de amănunte despre viața din vremea lui și pentru mărturia lor despre cinstirea icoanelor. Este pomenit la 30 octombrie.

Viața

Despre viața lui se știe puțin. S-⁠a născut în Capadocia, probabil după 340, și în vremea împăratului Iulian trebuia să fie adolescent, căci descrie viu lepădările creștinilor în prigoana lui. A studiat la Antiohia, unde l-⁠a învățat întâi un rob scit al cărui nume nu s-⁠a păstrat, și a lucrat ca avocat; din predicile lui se vede învățătura aleasă, cunoașterea lumii greco-⁠romane, a filosofiei și a științelor. Între cei din care s-⁠a hrănit sunt Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie de Nyssa, iar în predici se simte înrâurirea lui Demostene, a lui Libaniu și a lui Ioan Gură de Aur. Ca și Amfilohie de Iconiu, a fost avocat înainte de a ajunge episcop. După unele izvoare a fost ucenic al pustnicul Iulian și a fost egumen. Între 380 și 390 a ajuns episcop al Amasiei Pontului, după moartea lui Evalie, și a adus în predici meșteșugul oratorului de meserie. Din vorbele lui despre vârsta înaintată și dintr-⁠o predică ținută la 1 ianuarie 400 se stabilește timpul slujirii lui; a adormit pe la 410, după alte date, pe la 415-420.

Predicile

Se păstrează șaisprezece omilii și panegirice la mucenici, aducând multe amănunte despre viața de toate zilele de atunci, plus patru alte, cunoscute din Fotie. Fotie amintește încă zece omilii care nu se mai cunosc, între care una arată că a trăit mult. O parte se păstrează și în traduceri latine medievale, georgiene și slavone. Printre ele: despre bogatul și Lazăr, despre iconomul nedrept, împotriva lăcomiei, despre dacă este îngăduit omului să-⁠și lase femeia pentru orice pricină, despre proorocul Daniel și Susana, despre orbul din naștere, despre apostolii Petru și Pavel, despre Sfântul Mucenic Focas, o laudă a mucenicilor, o laudă a Sfântului Întâi Mucenic Ștefan, o îndemnare la pocăință, un cuvânt la începutul posturilor, despre cei doi oameni care s-⁠au suit în templu să se roage și despre cei doi fii din Luca. A fost un orator iscusit și făuritor de cuvinte: numai la el se întâlnesc cuvintele „arhimucenic” și „împărtășitor al trupului”. Ritmul vorbirii lui folosește măsuri cum sunt accentul, rima și silabe egale.

În omilia a patra, ținută la 1 ianuarie 400, se ridică împotriva obiceiurilor păgâne și a prisosurilor sărbătorii Anului Nou, combătând tot ce spusese Libaniu în sprijinul ei. În omilia întâia, despre bogatul și Lazăr, mustră pe cei bogați care umblă după in subțire, adună firele viermilor persani și țes pânza de păianjen, apoi dau bani mari vopsitorului ca să pescuiască scoici din mare și să mânjească haina cu sângele lor; așa face omul sătul, care își cheltuiește rău averea. Mustră și hainele împodobite cu chipuri sfinte, purtate se pare de mireni: „Să se vadă nunta din Cana, vasele cu apă, slăbănogul cu patul în spinare, orbul vindecat cu tină, femeia cu scurgere de sânge atingându-⁠se de poala hainei, femeia păcătoasă la picioarele lui Iisus, Lazăr înviat; în aceasta socotesc că lucrează cu cucernicie. Dar dacă mă ascultă, să vândă acele haine și să cinstească icoana vie a lui Dumnezeu. Nu zugrăviți pe haine pe Hristos; ajunge că a primit o dată smerenia de a trăi într-⁠un trup omenesc. Purtați chipul lui nu pe veșminte, ci în suflet.” Obiecția lui privește cheltuiala și ușurătatea, nu icoanele. El se ocupă mai ales de chestiuni sociale: sărăcia, bogăția, căsătoria și legile nedrepte față de femei; despre bogăție spune că bogatul trebuie să fie iconom al ei, și ia apărarea femeilor care suferă într-⁠o căsnicie în care bărbatul le înșală și rămâne nepedepsit, în timp ce ele sunt pedepsite pentru același lucru. Căsătoria, spune el, există pentru îndreptarea celor două sexe și pentru nașterea de copii.

Mucenița Eufimia și icoanele

În omilia a unsprezecea, despre mucenicia Sfintei Eufimia, descrie o pictură a muceniciei și o compară cu operele pictorilor elenistici Eufranor și Timomah. Cuvântul a fost citat de două ori la Sinodul al VII-⁠lea de la Niceea, în 787, ca dovadă în favoarea cinstirii icoanelor, și rămâne cea dintâi descriere întinsă a unei icoane de mucenicie. Icoana, pictată pe pânză, era așezată într-⁠o biserică lângă mormântul ei. Un alt text al lui, despre post, spune: „Postul este învățătorul cumpătării, mama virtuții, educatorul copiilor lui Dumnezeu, călăuza celor rătăciți, liniștea sufletului, sprijinul vieții, pace neturburată; seriozitatea și însemnătatea lui potolesc patimile, sting mânia și furia, răcoresc și liniștesc orice tulburare care vine din prea multă mâncare.”

Moștenirea

Predicile lui au fost tipărite de Migne în Patrologia Greacă 40, cu traducere latină, și alte două, aflate la Muntele Athos, au fost publicate de A. Bretz (1914). Cinci predici au fost traduse în engleză în 1904, iar unsprezece în germană. Philip Rubens, fratele pictorului Rubens, a pregătit o ediție, apărută după moartea lui în 1611. Nu trebuie confundat cu Asterie Sofistul, polemist arian. La Sinodul al VII-⁠lea ecumenic a fost readus în atenție, după ce fusese aproape uitat de contemporani și de urmași.