Avxentie

Avxentie de la Mănăstirea Grigoriu s-⁠a născut în 1892 la Mandra din Attica. A fost tuns monah la mănăstirea cuviosului Meletie de pe Kitheron. A venit la Grigoriu în 1920 și în 1921 a primit marea schimă. A slujit mănăstirea cu ascultare ca ecclesiarh, morar, bucătar, metochiar și grădinar. Pretutindeni a fost iubitor de Dumnezeu, de frați, de muncă și de cinste. Îi plăcea mult Filocalia și iubea slujbele peste măsură: bolnav și bătrân, alerga zilnic la catolicon înainte de începerea slujbei.

Rugăciunea lui Iisus se făcuse una cu respirația lui. Spunea: «Adesea văd o lumină în partea dreaptă; o văd când fac canonul cu metania; o văd regulat, apoi dispare. Omul simte unirea cu Dumnezeu. Înțelege că totul este Dumnezeu. Numai El este și nimic altceva. Lucrul de căpetenie este dragostea care vine în inimă pentru Hristos. Aceasta este și nimic altceva. Eu din nefericire sunt nesimțitor.» Unui candidat la preoție, care i-⁠a cerut un sfat, i-⁠a spus: «Să ai smerenie adâncă și să eviți sminteala. Dacă cineva îți greșește, mergi de te împacă și apoi liturghisește. Să nu primești niciodată gânduri, ci să le alungi și să spui mereu „Doamne Iisuse Hristoase”. Aceasta este totul. Hristos Însuși te va învăța și te va lumina. Păstrează mintea în inimă. Când obosești, spune „Doamne Iisuse Hristoase” și cu gura. Așa vei birui gândurile. Dacă gândul stăruie și nu-⁠l poți alunga, mergi la egumen, cazi la picioarele lui și te spovedește. Eu nu am altceva de spus decât „Doamne Iisuse Hristoase”. Mergeți la bătrân și spovediți-⁠vă regulat. El știe multe, e teolog; eu sunt orb și la suflet și la trup.»

Nimeni nu-⁠și amintește că ar fi vorbit în deșert, că ar fi râs, că ar fi contrazis sau lenevit. Era serios, cumpătat, smerit, mergea încet, stătea drept în biserică, se închina cu evlavie și nu lăsa metania din mână. Nu-⁠i trecea prin minte că ar fi virtuos. Avea sinceră sine-⁠învinuire. Se ruga chiar și dormind. Mânca puțin și simplu. Într-⁠o veche cămașă peticită și cu o pereche de încălțăminte a petrecut șase decenii de viață monahală. A adormit cu pace în Duminica Ortodoxiei, la 1 martie 1981, după ce s-⁠a împărtășit și a spus rugăciunea de dezlegare. Nimeni nu a avut de spus vreo ocară despre acest adevărat monah; nu a întristat niciodată pe nimeni. Egumenul, arhimandritul Gheorghe, și-⁠a început cuvântarea la înmormântare spunând că toți simt nevoia să mulțumească. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.