Azarie de la Vâksa

Sfântul Cuvios Azarie de la Vâksa s-⁠a nevoit în a doua jumătate a veacului al XIV-⁠lea și la începutul celui de-⁠al XV-⁠lea, în ținuturile Tebaidei de Nord. Istoria păstrează despre unii iubitori de Dumnezeu doar povestiri orale, despre alții vieți întinse, iar despre unii doar numele și locul nevoințelor. Azarie face parte dintre acești tăcuți tainici, a căror viață timpul a ascuns-⁠o în mare parte. Numai Dumnezeu cunoaște nevoințele și ostenelile lui.

Râvnind la viața îngerească, Azarie s-⁠a tuns monah la Mănăstirea Învierii din Cerepoveț, întemeiată de Cuvioșii Atanasie și Teodosie din Cerepoveț. În această mănăstire vestită a trecut prin școala ascultării și a lepădării de sine și a dobândit deprinderea smereniei și a rugăciunii neîncetate. Dorind liniștea, s-⁠a așezat, cu binecuvântarea egumenului, pe pământurile mănăstirii, într-⁠un loc retras pe râulețul Vâksa, un afluent drept al Șeksnei, astăzi în ținutul Cerepoveț. Acolo, ascuns de ochii oamenilor, a slujit lui Dumnezeu zi și noapte cu osteneli și rugăciune.

Oricât s-⁠a străduit să se ascundă, mireasma rugăciunilor și dreptatea lui au atras la pustnic, ca mierea pe albine, pe cei care căutau mântuirea. Astfel, în locul nevoințelor lui s-⁠a ridicat încetul cu încetul Mănăstirea Sfântul Nicolae de la Vâksa, numită și mănăstirea lui Azarie. După un incendiu și după desființarea mănăstirii, știrile despre cuviosul s-⁠au pierdut. De aceea data adormirii lui nu se cunoaște cu precizie. Moaștele sfântului se odihnesc pe locul mănăstirii, acoperit astăzi de apele lacului de acumulare de la Rîbinsk. Este pomenit la 30 decembrie, în ziua tezoimenitului sfânt tânăr Azaria, unul dintre cei trei tineri din robia Babilonului, iar la 11 iulie, în Soborul sfinților din Vologda.