Badurad

Badurad a fost episcop al Paderbornului din 815 până la moartea sa, la 17 septembrie 862, în a patruzeci și opta lui an de episcopat. Provenea din nobilimea saxonă și s-⁠a ostenit pentru creștinarea adâncă a unui popor abia adus la credință. Este cinstit ca sfânt din sfârșitul secolului al IX-⁠lea, dar izvoarele noastre nu îi dau zi de pomenire în calendarul ortodox. Cinstirea lui a rămas în Apusul germanic, în Biserica Catolică locală.

Începuturile

S-⁠a născut la anul 780 sau în jurul lui 785, în vremea războaielor saxone (772 până la 804). Izvoarele nu se potrivesc asupra familiei: unul spune că se trăgea din nobilimea saxonă, altul că din neamul Imedingilor sau din familia Matonilor, rudă îndepărtată cu Carol cel Mare. A învățat la catedrala din Würzburg și a fost pregătit ca cleric. A urmat, în 815, episcopului Paderbornului, mort la 9 august acelui an, și a fost al doilea episcop al orașului.

Episcop și om de încredere al împăratului

La cererea lui, la 2 aprilie 822, împăratul Ludovic Piosul a dat catedralei din Paderborn imunitate bisericească. La 25 august al aceluiași an a sfințit altarul mare al abației Corvey și i-⁠a dat numele ei latin, Corbeia. În iunie 829 a luat parte la sinodul din Mainz, ținut în abația Sfântul Alban. Avea mare încredere la împărat. Când starețul Hilduin de la Saint-⁠Denis a fost osândit în 830 la surghiun în țară, a fost trimis la Paderborn. Pe la 832 Ludovic l-⁠a trimis la Corvey ca sol împărătesc. A rămas credincios lui Ludovic în vremea răscoalelor, iar în 834, după Thegan din Trier, împăratul l-⁠a trimis, ca unul din trei soli, să trateze cu fiul răzvrătit, Lothar. În 835 a fost unul dintre judecătorii procesului lui Ebbo. La 25 octombrie al aceluiași an a fost de față la mutarea moaștelor Sfântului Quentin în biserica abației, sub starețul Hugo.

Moaștele Sfântului Liborius

În 836 a dobândit pentru biserica sa moaștele Sfântului Liborius, din eparhia Le Mans. Au ajuns la Paderborn la 28 mai, în vreme ce episcopul era la palatul împărătesc de la Thionville. Atunci episcopii celor două scaune au încheiat „un legământ de dragoste și frăție veșnică”. Despre aceste întâmplări vorbește „Translatio sancti Liborii”, care arată de ce a căutat moaște: poporul de rând fusese smuls din rătăcire cu mare greutate și se întorcea pe ascuns la unele superstiții ale străbunilor, iar episcopul a înțeles că, dacă va porunci să fie adus trupul unui sfânt, mulți dintre locuitori, convinși de arătarea minunilor și de harul tămăduirilor, vor începe să-⁠l cinstească. Cândva a dobândit și moaște ale Sfântului Landelin, din eparhia Cambrai. Translatio îl arată ca om al casei împăratului Ludovic.

Anii de mai târziu

În iunie 838 a luat parte la o adunare împărătească la Nijmegen. După moartea lui Ludovic și izbucnirea războiului civil, a ținut cu Lothar. A luat parte, în august 840, la sinodul din Ingelheim, care l-⁠a reabilitat pe Ebbo. Rămânând cu Lothar, a pierdut pentru o vreme stăpânirea asupra bisericii sale, iar în noiembrie 840 Ludovic Germanul a ținut o adunare la Paderborn în lipsa lui. Treptat s-⁠a înțeles cu regele Ludovic Germanul, care a vizitat Paderbornul în 840 și 845, iar eparhia a ținut de regatul lui răsăritean din 843. În anii de pe urmă a fost mai puțin amestecat în politică, a luat parte la sinoadele din Mainz din 847 și 852, iar Hrabanus Maurus i-⁠a închinat o poezie. A murit la 17 septembrie 862, zi însemnată în necrologurile catedralei, și a fost îngropat, se pare, în catedrala din Paderborn. A fost urmat de Luithard. Din sfârșitul secolului al IX-⁠lea este cinstit ca sfânt.