Benedict de Urbino

Sfântul Benedict de Urbino, numit în unele izvoare Benedict din Benevento, a fost un monah camaldulez, misionar în Polonia, ucis la 12 noiembrie 1003 în mănăstirea sa, împreună cu alți patru frați, cunoscuți ca martirii din Międzyrzecz. Fiind din vremea Bisericii nedespărțite, este socotit sfânt al Bisericii nedespărțite și este pomenit în Martirologiul roman.

S-⁠a născut în jurul anului 970 la Benevento, într-⁠o familie bogată. Aflând că fiul lor vrea să fie preot, părinții i-⁠au cumpărat de la episcopul orașului hirotonia și o funcție de canonic; Benedict a refuzat această simonie și s-⁠a retras într-⁠o mănăstire din Napoli ca să se pocăiască. Apoi a plecat să trăiască ca pustnic pe muntele Soracte, unde l-⁠a cunoscut pe Sfântul Romuald din Ravenna, venit bolnav, și l-⁠a îngrijit. Împreună au mers la Roma și l-⁠au întâlnit pe împăratul Otto al III-⁠lea, care i-⁠a rugat să întemeieze o mănăstire în Polonia și să evanghelizeze populația slavă. De la Roma, Benedict a plecat cu Romuald la sihăstria din Pereum, unde l-⁠au cunoscut pe Bruno din Querfurt.

După un timp de viață comună, Benedict a plecat în Polonia cu un alt frate italian, Ioan din Cervia, ca să întemeieze prima mănăstire camaldulezi, ordinul fiind abia în curs de alcătuire sub Romuald. Li s-⁠au alăturat trei novici polonezi, Matei, Isaac și Barnaba. Monahii s-⁠au așezat și au început evanghelizarea împrejurimilor; Benedict era socotit priorul grupului. În 1003 principele polonez Boleslav I le-⁠a trimis zece livre de argint în dar pentru papă. Tâlharii, aflând de comoară, au atacat mănăstirea noaptea, în timp ce monahii cântau Utrenia, și i-⁠au torturat și ucis în mănăstire.

După moartea lor, monahii au fost cinstiți imediat ca sfinți: sunt cei cinci „martiri din Międzyrzecz”, iar sihăstria lor a rămas loc de pelerinaj, chiar și după mutarea moaștelor la Olomouc. În 1508 papa Iuliu al II-⁠lea a confirmat cultul lor. Capul lui Benedict a fost pus într-⁠un relicvariu de argint și trimis în Italia, la Ascoli Piceno.