Bon al Milanului

Sfântul Bon (Bono, Buono) al Milanului a fost arhiepiscop al Milanului între 818 și 822. Este cinstit ca sfânt în Biserica Romano-⁠Catolică; izvoarele noastre nu amintesc o cinstire ortodoxă și nu dau data pomenirii. Obârșia lui nu este bine stabilită. Tradiția milaneză îl numește membru al familiei nobile Castiglioni. Aceste știri au fost însemnate întâia oară în scris de istoricul italian din veacul al XIV-⁠lea Goffredo da Bussero. Părerea a fost socotită adevărată până în veacul al XIX-⁠lea, când istoricii au început să pună serios la îndoială știrile cronicilor medievale despre rudenia arhiepiscopilor Milanului cu familii nobile locale. Astăzi aceste știri, care nu își găsesc o confirmare în izvoarele istorice din primul Ev Mediu, sunt socotite neîntemeiate.

Bon s-⁠a urcat pe scaunul arhiepiscopiei Milanului în anul 818. A fost aici urmașul arhiepiscopului Anselm I, scos din treaptă pentru participarea la răscoala regelui Italiei, Bernard. Cârmuirea lui Bon s-⁠a întâmplat într-⁠o vreme de mare scădere a înrâuririi scaunului Milanului, care a urmat mutării lui Anselm. Aceasta a dus la aproape totala lipsă, în izvoarele istorice din vremea lui Bon, a știrilor despre viața bisericească din Milano din acel timp. Singura știre a cronicilor despre lucrarea acestui arhiepiscop este mărturia despre grija deosebită pe care a arătat-⁠o față de turma lui, greu lovită de inundația care a lovit câmpia Padului în 820. Izvorul grec vorbește despre darnicia lui față de locuitorii Milanului în vremea inundațiilor.

În 818 a dăruit moaștele sfântului Aureliu lui Notingus, episcopul Vercelli, care le-⁠a așezat în biserica lui și le-⁠a dus mai târziu în Germania, țara lui de obârșie, la mănăstirea Hirsau. Catalogurile medievale ale arhiepiscopiei Milanului pun moartea lui Bon la 23 ianuarie 822 și spun că a fost îngropat în bazilica Sfântul Ambrozie. Urmaș pe scaun i-⁠a fost arhiepiscopul Angilbert I.