Calinic Pustnicul de la Horaița

Calinic a fost pustnic și preot în prima jumătate a secolului al XIX-⁠lea, într-⁠o poiană sub vârful Horăiciorul, lângă Mănăstirea Horaița din Neamț. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Bătrânii spun că era preot, că s-⁠a nevoit acolo patruzeci de ani, că ducea o viață sfântă și avea darul faptelor minunate. Veneau la el bolnavi din sate și îi tămăduia cu post și rugăciune. Avea mare evlavie la Maica Domnului: cu icoana ei, după cum se povestește, izgonea duhurile rele din oameni, alunga fiarele din grădina lui și biruia patimile și gândurile viclene. Oriunde mergea, purta cu el icoana Maicii Domnului.

Nevoința lui era aceasta: mânca o dată pe zi, după apusul soarelui, făcea neîncetat rugăciunea lui Iisus și priveghea noaptea cu psalmi și metanii. Îndeletnicirea lui cea mai iubită era sădirea și altoirea pomilor. A plantat cu meri, pruni și nuci toată poiana din jurul chiliei, iar la Schitul Horăicioara și la Mănăstirea Horaița mergea să planteze și să altoiască pomi de tot felul. Toamna aduna cu bucurie roadele și le împărțea trecătorilor, spunând, după cum se povestește, în numele Maicii Domnului.

Ajuns la adânci bătrâneți, a căzut bolnav la pat. Călugării din schit au venit să-⁠l coboare la mănăstire, ca să moară acolo. Bătrânul a răspuns că, cu ajutorul Maicii Domnului, se coboară singur. A luat icoana Preasfintei Fecioare și a mers înaintea tuturor la Horaița, s-⁠a închinat în biserică, s-⁠a mărturisit, a cerut Sfintele Taine și, sărutându-⁠i pe toți, a adormit cu pace și bucurie. Locul unde s-⁠a nevoit se numește Poiana lui Calinic.