Cei 20.000 de mucenici

Cei 20.000 de mucenici au murit în foc în biserica din Nicomidia, în noaptea Nașterii Domnului din anul 302, când împăratul Maximian a poruncit să fie arși cu toții cei adunați la slujbă.

Prigoana lui Maximian

La începutul secolului al IV-⁠lea Maximian (284-305) a poruncit să se dărâme bisericile creștine, să se ardă cărțile de slujbă și să li se ia creștinilor toate drepturile și slujbele. Episcop al Nicomidiei era atunci Sfântul Chiril, a cărui predică și viață sporeau credința creștină, încât mulți dintre dregătorii împăratului erau creștini tainici. În palat locuia o preoteasă păgână, Domna, care, în lipsa lui Maximian, a citit Faptele Apostolilor și Epistolele lui Pavel și a aprins în inimă dorința să cunoască învățătura creștină. Ajutată de o tânără creștină, a venit pe ascuns la episcopul Chiril, însoțită de slujitorul ei credincios, famenul Indis; amândoi au fost catehizați și apoi s-⁠au botezat. Domna a început să ajute săracii, împărțind cu ajutorul lui Indis bijuteriile ei și mâncarea de la masa împărătească. Căpetenia famenilor, care purta grija mesei împărătești, aflând de felul neobișnuit de viață, i-⁠a închis și i-⁠a înfometat, dar au fost întăriți de îngeri și n-⁠au pățit nimic. Ca să nu mai trăiască alături de păgâni, Domna s-⁠a prefăcut nebună; atunci a fost scoasă din palat și s-⁠a așezat într-⁠o mănăstire de fete, la egumena Agatia, care curând a îmbrăcat-⁠o în haine bărbătești, i-⁠a tuns părul și a lăsat-⁠o să plece.

Căutarea lui Domna

Împăratul s-⁠a întors și a poruncit să fie căutată peste tot fosta preoteasă Domna. Ostașii trimiși au ajuns la mănăstire și au pustiit-⁠o. Surorile au fost aruncate în temnițe, chinuite și batjocorite, dar nici una n-⁠a fost pângărită. Dată într-⁠un lăcaș de rușine, sfânta Teofila și-⁠a păstrat acolo fecioria prin ajutorul unui înger al Domnului, care a scos-⁠o din casa păcatului. Odată împăratul a făcut o jertfă idolilor în piața orașului; când a început stropirea mulțimii cu sângele jertfelor, creștinii au început să plece din piață, iar împăratul s-⁠a mâniat, dar nu și-⁠a dat frâu liber, căci pământul s-⁠a cutremurat deodată. După un timp Maximian a intrat în biserică și le-⁠a poruncit să se lepede de Hristos, făgăduind că le va arde biserica și îi va omorî dacă refuză. Preotul creștin Glicherie i-⁠a răspuns că creștinii nu se vor lepăda niciodată de credință, oricâte chinuri i-⁠ar amenința. Țarul a ieșit din biserică stăpânindu-⁠și mânia, iar peste puțin timp a poruncit să fie adus la judecată preotul Glicherie. Călăii l-⁠au chinuit, el nu înceta să se roage și să cheme Numele Domnului, iar Maximian, văzând că nu-⁠l poate îndupleca, a poruncit să fie ars.

Noaptea Nașterii Domnului

În sărbătoarea Nașterii lui Hristos din anul 302, când în catedrala din Nicomidia erau adunați aproape 20.000 de creștini, împăratul a trimis un crainic să le poruncească tuturor să iasă și să jertfească idolilor, altminteri avea să ardă biserica împreună cu cei ce se roagă. Toți cei de față au refuzat. Pe când călăii se pregăteau să dea foc bisericii, episcopul Antim, care slujea (pomenit la 3 septembrie), i-⁠a botezat pe toți catehumenii și i-⁠a împărtășit pe toți cu Sfintele Taine. Toți cei 20.000 au murit în foc, între ei egumena Agatia și sfânta Teofila, care scăpase prin minune din locul de rușine; episcopul Antim a izbutit să se ascundă. Maximian a socotit că a nimicit pe toți creștinii Nicomidiei, dar a aflat curând că sunt încă mulți, că își mărturisesc credința și sunt gata să moară pentru Hristos. A hotărât să-⁠i lovească: a fost prins comandantul Zenon, care îl mustrase în public pe împărat pentru nelegiuire și cruzime, a fost bătut crunt și decapitat, iar famenul Indis, slujitor la idoli, a fost închis pentru că nu voise să ia parte la sărbătoarea păgână. Între timp Domna se ascundea într-⁠o peșteră, hrănindu-⁠se cu plante, iar prigoana continua: au fost închiși dregătorul Italiei Doroftei, Mardoniu, diaconul Migdoniu și câțiva demnitari, pe care episcopul Antim îi întărea prin scrisori. Una dintre scrisori a fost interceptată la diaconul Teofil; pentru a afla de episcop, a fost chinuit, dar a răbdat toate chinurile fără să dezvăluie ceva; atunci a fost ucis împreună cu cei cărora li se adresa epistola.

Domna la malul mării

Când Domna s-⁠a întors în oraș, a plâns mult pe locul incendiului, cu dor că nu a fost învrednicită să moară alături de surorile ei. Apoi a mers pe malul mării, unde pescarii scoseseră din apă cu năvoadele trupurile mucenicilor Indis, Gorgonie și Petru. Ea, tot în haine bărbătești, i-⁠a ajutat să tragă năvoadele, iar pescarii i-⁠au lăsat trupurile mucenicilor. Le-⁠a privit cu evlavie, bucurându-⁠se mai ales de trupul prietenului ei duhovnicesc, Indis, și după înmormântare nu s-⁠a mai depărtat de mormintele dragi, afumând zilnic înaintea lor. Când împăratului i s-⁠a spus despre un tânăr necunoscut care cinstește mormintele creștinilor executați, a poruncit să i se taie capul. Împreună cu Domna a fost executat și mucenicul Eftimie.

Data pomenirii nu este dată în sursele consultate.