Chiriac Nicolau de la Neamț

Chiriac Nicolau, născut în 1839 la Humulești, a fost arhimandrit și duhovnic la Mănăstirea Neamț, cunoscut prin faptele lui de binefacere. A adormit în 1907. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

În războiul de independență din 1877 a fost pe câmpul de luptă ca ordonanță a unui general. Generalul s-⁠a îmbolnăvit și, simțindu-⁠se aproape de moarte, i-⁠a încredințat o sumă de bani pe care să o folosească în opere de binefacere creștină. După război, sergentul Constantin Chiriac s-⁠a întors acasă și a intrat ca frate la Neamț. Starețul Timotei, văzându-⁠i ascultarea și osârdia, l-⁠a făcut monah, apoi diacon și preot. Ieromonahul Chiriac Nicolau a împlinit cu conștiință curată rugămintea generalului răposat departe de țară și a folosit banii pentru alinarea bolnavilor și pentru învățătura copiilor care nu știau carte.

În 1895 a ridicat o școală primară cu patru săli de clasă în satul Vânători din Neamț, care se vede și azi, și a înzestrat-⁠o cu o bibliotecă de sute de cărți din vechile tipografii bisericești. A dat și o altă sumă spitalului public din Târgu Neamț, pentru mângâierea bolnavilor și unele înnoiri. Restul banilor l-⁠a împărțit mănăstirilor și bisericilor, pentru odihna sufletului celui răposat.

În 1890 a fost făcut duhovnic și arhimandrit la Neamț și, câțiva ani, arhimandrit de scaun al Episcopiei Ismailului și Dunării de Jos. Aproape douăzeci de ani a slujit cu evlavie, fără să lipsească de la biserică, sfătuind și spovedind monahi și credincioși, care îl aveau părinte duhovnicesc bun. În 1907 s-⁠a dus la Hristos.