Chiriac Sihastrul de la Neamț

Chiriac a fost ieroschimonah și sihastru în muntele de lângă Mănăstirea Neamț care îi poartă numele, contemporan cu Sfântul Daniil Sihastrul, în secolele XV-⁠XVI. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A trăit mai întâi în obștea Neamțului, ca duhovnic și învățător al rugăciunii lui Iisus, iubit și căutat de mulți. Apoi s-⁠a retras la liniște în muntele dinspre apus și și-⁠a făcut o colibă de lemn și pământ, unde se nevoia singur în post și rugăciune, în frig și osteneală, răbdând, spune Patericul, multe ispite. Mai târziu au venit câțiva ucenici, iar împreună au ridicat o biserică mică de lemn, unde slujeau, se împărtășeau și slăveau pe Hristos. Așezarea s-⁠a numit Sihăstria lui Chiriac, iar muntele se cheamă până azi Muntele lui Chiriac, popular Chiriacu.

A rămas în acest munte peste treizeci de ani. Tradiția îi atribuie darurile facerii de minuni și ale înainte-⁠vederii. Spre bătrânețe s-⁠au adunat în jurul lui mulți monahi, care trăiau în bordeie și chilii risipite pe tot muntele. Numai în sărbători, la sunetul unui clopot, părinții se adunau la chilia bătrânului și cântau împreună Utrenia și Sfânta Liturghie.

La începutul secolului al XVI-⁠lea și-⁠a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost îngropat pe munte. Ucenicii lui au continuat nevoința în acea sihăstrie, după aceeași rânduială, până la întemeierea Schitului Pocrov, în 1714.