Constantin din Careia

Sfântul Fericit Constantin din Careia (Gero-⁠Costas), nebunul pentru Hristos, s-⁠a născut la Kalentsi, lângă Dodona, în Epir, la 10 februarie 1898, fiul lui Stavros și al Anthulei. Despre primii ani de monah se știe puțin; a fost începător la Mănăstirea Dionisiu. Ani de zile a fost văzut în jurul Careii, locuind într-⁠o chilie dărăpănată a Mănăstirii Cutlumuș. Într-⁠un colț, sub o pătură ruptă, stătea ca un vultur în cuib. Purta o manta veche, legată cu o frânghie, iar pe dinăuntru era îmbrăcat cu harul îngerescului chip. Cei care îl priveau de departe îl socoteau un biet sărac sau un nebun, dar de aproape, văzându-⁠i fața luminoasă, înțelegeau că este o taină în el.

Vorbea rar cu oamenii și mereu cu Dumnezeu, în rugăciune neîncetată. Uneori mintea îi era răpită, și când revenea făcea cu mâna semne „să tulbure apele” și pleca. Lângă el avea o Psaltire și un Ceaslov, iar ca gospodărie o cutie de tablă cu o sârmă drept mâner. Sâmbăta primea câte ceva din rămășițe la reședințele mănăstirilor din Careia. Unele din cuvintele lui, aparent fără sens, s-⁠au adeverit mai târziu ca profeții. Un tânăr care voia să fie monah, dar întâmpina piedici, a primit de la el sfatul să citească Viața Sfântului Ioan Damaschin. În 1969, pentru că veneau mulți străini și îl socoteau nebun, autoritățile l-⁠au trimis la un ospiciu din Tesalonic. Medicii nu i-⁠au găsit nimic, și l-⁠au mutat într-⁠un cămin de bătrâni, unde plângea în tăcere în colțuri, spunând rugăciunea. Acolo și-⁠a încheiat viața. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.