Corneliu

Corneliu de la Mănăstirea Grigoriu, ierodiacon, foarte iubit de toți, cu numele de mir Haralambie Karamanzanis, fiul lui Teodor, s-⁠a născut la Atena în 1924, dintr-⁠o familie săracă, cu mulți copii. Avea un frate, ieromonahul Atenagora Olimpitul. În 1944 a plecat pe ascuns de acasă în Sfântul Munte. La 17 august 1945 a intrat la Mănăstirea Grigoriu. În 1946 a fost tuns monah și la 29 octombrie 1946 a fost hirotonit diacon de mitropolitul Ierotei al Miletopolei. A fost foarte drag întregii obști și mai ales egumenului său Visarion († 1972). A fost și un bun croitor de veșminte.

Din copilărie avea o fire destul de bolnăvicioasă. Suferea de miocardită acută și de reumatism. Sfârșitul i-⁠a fost cuvios. S-⁠a pregătit cu Sfântul Maslu și cu dese împărtășiri. A adormit în timpul privegherii celui de-⁠al doilea praznic al mănăstirii, al Sfintei Anastasia Romana, unde se păstrează o mare parte din moaștele ei cinstite și izvorâtoare de har, la 29 octombrie 1951, în aceeași dată în care, cu cinci ani înainte, fusese hirotonit. În aceeași zi a fost înmormântat, slujba fiind prezidată iar de mitropolitul Ierotei, în climat de adâncă emoție. Egumenul Visarion scria surorii fericitului Corneliu: «Cu mare durere și sfâșiere a inimii vă anunț că adoratul meu copil duhovnicesc și iubitul vostru frate Corneliu ierodiaconul s-⁠a mutat la Domnul ieri dis-⁠de-⁠dimineață și înmormântarea a avut loc în aceeași zi. Din păcate, inima i-⁠a fost lovită brusc, ca de fulger, și nu am putut să-⁠l transportăm la Tesalonic, fiindcă medicii au interzis transportul ca fiind foarte periculos, ca să nu rămână pe drum... La sfârșit a văzut pe Sfânta Anastasia și a strigat la frații care îl îngrijeau: ''Nu vedeți femeia aceasta tânără care a venit și mi-⁠a adus haine noi și le-⁠a luat pe ale mele cele vechi?'' și în 5 minute a murit fără durere ca o păsărică.» Fratele lui, părintele Atenagora, scria despre el: «În timpul Sfintei Liturghii și-⁠a închis ochii și a adormit întru Domnul, zburând spre Rai, după ce mai înainte, după mărturia egumenului, a văzut în vedenie pe Sfânta Anastasia ''aducându-⁠i haine noi și albe, luând pe cele vechi ale lui''. Slujba de înmormântare a fost săvârșită de arhiereul Ierotei, în emoția generală a părinților. Toți l-⁠au plâns mult. Le era foarte drag, cum mi-⁠au spus și mie, când am vizitat mai târziu mănăstirea de mai multe ori. Veșnică să-⁠i fie pomenirea și binecuvântatul lui suflet să cânte împreună cu îngerii și sfinții.» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.