Dinot de Bangor

Sfântul Cuvios Dinot de Bangor, numit și Dunawd sau Dinooth, a fost cel dintâi egumen al mănăstirii Bangor Iscoed (Bangor-⁠on-⁠Dee), în nord-⁠estul Țării Galilor. Era la origine un căpetenie din nordul Britaniei, silit de nenorociri să se refugieze în Țara Galilor. Era căsătorit cu Dwywai, fiica lui Lleënog, și au avut trei fii: Deiniol, Cynwyl și Gwarthan.

Sub ocrotirea lui Cyngen Glodrydd, prințul Powys-⁠ului, Dinot și fiii lui ar fi întemeiat mănăstirea Bangor pe râul Dee. Obștea de acolo era foarte numeroasă și se săvârșea acolo „laus perennis”, slujba neîntreruptă; Triadele vorbesc de 2400 de monahi, care cântau pe rând, câte o sută în fiecare oră, ziua și noaptea. A fost un însemnat centru religios în secolele al V-⁠lea și al VI-⁠lea. Mănăstirea a fost nimicită în jurul anului 613 de regele anglo-⁠saxon Æthelfrith al Northumbriei, după biruința lui asupra galezilor la Chester; o parte din monahi s-⁠au mutat la insula Bardsey.

Dinot este amintit de Beda Venerabilul în „Istoria ecleziastică a poporului anglilor”, ca egumen al Bangorului la a doua întâlnire a Sfântului Augustin de Canterbury cu episcopii galezi, „sub stejarul lui Augustin”, în 602 sau 603. Enciclopedia Catolică se îndoiește că a fost prezent, fiind foarte bătrân. Adesea este identificat cu Dunod Fawr, rege în nordul Britaniei și tatăl Sfântului Deiniol, dar este puțin probabil din punct de vedere cronologic. Se spune că la el a învățat Sfântul Mirin din Bangor. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite, iar școala primară din Bangor-⁠on-⁠Dee îi poartă numele.