Dometie de la Neamț

Dometie a fost un monah de la Mănăstirea Neamț, numit Dometie cel surd de la văcărie, care a făcut șaizeci de ani ascultare la vitele mănăstirii și a murit în toamna anului 1905. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Părinții povestesc că în a doua jumătate a secolului al XIX-⁠lea s-⁠a nevoit la Neamț un monah foarte evlavios și neobservat. Timp de șaizeci de ani a purtat grija vitelor mănăstirii, cărând resturile de mâncare de la bucătărie și zicând neîncetat rugăciunea lui Iisus, în deplină tăcere. La chilie nu avea decât rasa, Ceaslovul și Psaltirea. Pentru că nu auzea, i se zicea Dometie cel surd de la văcărie, ca să fie deosebit de alți monahi cu același nume.

În toamna lui 1905, eclesiarhul a anunțat că a murit Dometie cel surd: fusese găsit în chilie, cu Psaltirea lângă el, și așezat în pridvorul bisericii. Ieromonahul Ioanichie Moroi s-⁠a oferit să citească la Psaltire lângă el, după obiceiul călugărilor. La miezul nopții, când monahii au venit la Utrenie, întreaga biserică era plină de bună mireasmă. Întrebat de unde vine, Ioanichie a răspuns că ieșea din sicriul părintelui Dometie. Monahii au înțeles că Dumnezeu l-⁠a proslăvit și au început să se închine în jurul sicriului. S-⁠au adunat atât de mulți, încât unii citeau la Psaltire în jurul bisericii. Și la înmormântare, trupul a răspândit din nou bună mireasmă.

Arhiereul Narcis Crețulescu, starețul mănăstirii, a spus atunci că Dumnezeu proslăvește pe cel care face ascultare fără cârtire și se roagă neîncetat, fără să caute răsplată de la oameni.