Ecaterina Schneider

Ecaterina Adolfovna Schneider (în botez Henrietta Catharina Luisa Schneider, în familia imperială numită „Trina”, 1856-1918) a fost preceptoare de origine germană baltică la curtea țarului Nicolae al II-⁠lea, lectoare și prietenă a țarinei Alexandra Feodorovna. A rămas lângă familia imperială în surghiun și a fost ucisă la Perm în septembrie 1918, în timpul terorii roșii. A fost canonizată în 1981 de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Hotarelor (ROCOR), deși era luterană. Până în prezent nu este canonizată de Patriarhia Moscovei sau de altă Biserică ortodoxă canonică.

Familia și studiile

S-⁠a născut la 20 ianuarie 1856, la Sankt Petersburg, într-⁠o familie germană baltică, ca fiică a consilierului aulic Adolf Schneider și a soției acestuia, Maria Luisa, născută Swanberg. Sursa engleză adaugă că era nepoata fostului medic imperial dr. Hirsch. A fost botezată în biserica evanghelică-⁠luterană Sfânta Ecaterina din Sankt Petersburg, cu numele Henrietta Catharina Luisa. De la naștere a locuit cu părinții într-⁠un apartament de pe Prospectul Litein.

A făcut gimnaziul de fete din Litein și l-⁠a absolvit în iunie 1875, cu un certificat bun „în științe și purtare”. Dorind să continue, s-⁠a înscris la Cursurile pedagogice ale gimnaziilor de fete din Sankt Petersburg, absolvite în 1880, cu dreptul de a primi fără examen atestatul de guvernantă, eliberat de Ministerul Educației Publice la 1 iulie 1880. Din vara aceluiași an a dat lecții particulare, iar de la 1 ianuarie 1881 a fost învățătoare în casa unui consilier aulic. În august 1881 a cerut să fie primită la Institutul Nicolaev pentru orfani din Moscova și a fost numită educatoare de clasă. Aici s-⁠a arătat o slujitoare destoinică, cum arată și atestatul primit la plecarea din motive familiale, în decembrie 1894: nu fusese pedepsită nici nu fusese dată afară vreodată.

La curte

În 1884 a fost angajată ca profesoară de limba rusă a marii ducese Elisabeta Feodorovna, sora mai mare a principesei Alix de Hessa-⁠Darmstadt, înainte de căsătoria acesteia cu marele duce Serghei Alexandrovici. După logodna din 1894 a moștenitorului, țareviciul Nicolae Alexandrovici, cu principesa Alix, Schneider a fost chemată la Londra ca s-⁠o învețe rusa pe logodnică. Orele au continuat câțiva ani. Într-⁠o scrisoare din 4 februarie 1895 către sora ei mai mare, Victoria de Battenberg, Alexandra Feodorovna scria că „Schneiderlein”, cum o numea în lipsa ei, locuia în Palatul de Iarnă, că „zilele trecute a împlinit 38 sau 39 de ani”, că venea în fiecare dimineață și învățau cu sârguință și că îi citea câte un ceas înainte de cină. Contemporanii au observat nivelul bun al rusei țarinei, iar Schneider a devenit și prietena ei de o viață.

După ce lecțiile nu au mai fost necesare, a primit la curte funcția de lectoare a țarinei (din 11 august 1904) și a locuit toată viața în Palatul de Iarnă, apoi în Palatul Alexandru din Țarskoe Selo. În familia imperială o numeau „Trina”. Nu era slujitoare în sensul propriu: cu anii a devenit membru al familiei. Nu s-⁠a măritat și viața ei s-⁠a concentrat în jurul familiei imperiale. Apartamentul ei, cu șapte încăperi la etajul al doilea, pe jumătatea suitei din Palatul Alexandru, arată rangul ei. A trăit alături de Alexandra Feodorovna douăzeci și trei de ani. Sursa engleză o descrie ca „nesfârșit de blândă la fire și bună la inimă”, victoriană până la pedanterie: o dată nu a îngăduit celor patru mari ducese să joace o piesă pentru că în ea apărea cuvântul „ciorapi”.

Surghiunul și moartea

După arestarea familiei imperiale a mers de bunăvoie cu ea în surghiun la Tobolsk, apoi la Ekaterinburg, unde a fost arestată de cekiști printre ostaticii din anturajul familiei. După uciderea Romanovilor a fost trimisă la Perm. În vagonul de arestați se aflau cu ea, între alții, principesa Elena Petrovna și contesa A. V. Hendrikova. Ajunse la Perm, femeile au fost puse într-⁠o singură celulă, în turnul fostului castel-⁠închisoare, în care fuseseră ținuți înainte deținuți politici deosebit de periculoși.

A fost ucisă la Perm de cekiști, împreună cu un grup de deținuți, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 1918, după ce bolșevicii proclamaseră teroarea roșie, pe câmpurile de irigare (câmpuri de depozitare a dejecțiilor) de la a cincea verstă a drumului Siberiei. Grupul (șase femei și cinci bărbați) a fost strâns pe 3 septembrie în biroul închisorii, cu lucrurile, și a fost scos sub escortă, apoi dus prin oraș și pe drumul Siberiei. Paznicii s-⁠au oferit amabil să le ducă bagajele, probabil ca să pună mâna pe lucruri înainte să le împartă cu alții. Deținuții au fost aduși la un dig care despărțea două câmpuri, așezați cu spatele la paznici și împușcați din apropiere sau, pentru economie de cartușe, uciși cu lovituri de pat de armă în cap. Trupurile au fost aruncate în șanțurile câmpurilor și abia acoperite cu pământ. Sursa engleză arată că bătrâna Schneider și Hendrikova, în vârstă de treizeci și unu de ani, au fost duse într-⁠o pădure din afara Permului, i s-⁠a spus să meargă înainte și au fost ucise cu pat de armă. Cercetarea făcută sub guvernul Kolceak, după deshumarea trupurilor, a stabilit că Schneider a murit printr-⁠un foc în inimă și o lovitură puternică de pat în ceafă. Cele două surse nu se potrivesc asupra locului (câmpurile de irigare sau pădure) și a felului morții (foc de armă sau doar pat).

Albii au scos trupurile în mai 1919. La 16 mai 1919 trupul Ecaterinei Schneider a fost reînmormântat după ritul creștin într-⁠o criptă comună de lemn la Noul Cimitir Ortodox Toți Sfinții (Egoșihinski). După instaurarea definitivă a puterii bolșevice în regiune, mormintele ostaticilor uciși au fost nivelate, iar locul lor a rămas doar aproximativ cunoscut.

Canonizarea și amintirea

În 1981 a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Hotarelor (ROCOR), alături de alți slujitori ai familiei imperiale; pe lângă protestanta Schneider a fost canonizat și catolicul Alois Trupp. Slujba de proslăvire a avut loc în Catedrala Sinodală a Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din New York, la 19 octombrie (1 noiembrie) 1981. În 1982 ROCOR a tipărit la Montréal „Slujba Sfinților Mucenici Regali”, în care cei doi sunt pomeniți cu numele Ecaterina și Alexei. Arhiepiscopul Antonie (Sinkevici) de Los Angeles a invocat drept temei că ei, „fiind devotați țarului, s-⁠au botezat cu sângele lor muceniceasc” și sunt vrednici să fie canonizați împreună cu familia. Nu toți sunt de acord, deoarece în Biserica Ortodoxă nu se îngăduie nici măcar slujba de înmormântare pentru cei care nu au fost ortodocși. Sursa engleză arată doar că a fost canonizată ca martiră de ROCOR în 1981, deși era luterană. Din izvoarele noastre nu rezultă nicio canonizare a ei de către Patriarhia Moscovei.

La 16 octombrie 2009, Procuratura Generală a Federației Ruse a hotărât reabilitarea a 52 de apropiați ai familiei imperiale reprimați, între care și E. A. Schneider. În octombrie 2012, din inițiativa unor enoriași din Perm și cu binecuvântarea mitropolitului Metodie al Permului și Solikamskului, s-⁠a așezat o cruce de pomenire la locul înmormântării. În 2020 s-⁠a găsit locul exact al înmormântării, probabil cu trupurile doamnelor de la curte, analizând o fotografie a înmormântării din 1919, iar expertiza medico-⁠legală a stabilit identitatea rămășițelor. La 29 mai 2024, Mitropolia Permului a anunțat sfințirea, la 9 iunie, a unui memorial la locul real al înmormântării, prin aceasta Biserica Rusă recunoscând rămășițele ca identificate.