Efrem

Efrem de la Mănăstirea Dionisiu, ieromonah, «smeritul rob al lui Dumnezeu», cu numele de mir Evripide Matanis, s-⁠a născut în 1913 la Mesoropi din Kavala. A venit la Mănăstirea Dionisiu în 1949, unde a fost tuns monah în 1950. A fost hirotonit diacon în 1951, preot în 1954 și făcut duhovnic în 1976. A fost egumen (1976-1979), după demisia bătrânului său Gavriil († 1983).

Apoi, din 1982, s-⁠a nevoit în liniște, pace și dragoste frățească în coliba Intrării Maicii Domnului din Noul Schit, ocupându-⁠se și cu croitoria. Cu un an înainte de adormire s-⁠a întors la mănăstirea lui de pocăință. Îngrijit în spitalul mănăstirii, a fost vizitat de un medic, căruia, între altele, fericitul fost egumen i-⁠a zis: «Iubesc moartea, nu mă tem de ea.» Într-⁠adevăr, cum spunea bătrânul nostru Emilian Simonopetritul la înmormântarea unui monah: «Noi, monahii, pentru acest moment trăim.»

Același medic scrie despre bătrânul Efrem Dionisiatul: «Smerit rob al lui Dumnezeu, care îi umplea cu o binecuvântare cerească pe toți cei ce îl cunoșteau. Fizionomia lui nematerială radia o asemenea lumină de liniște, încât te transforma ușor ca o pasăre. Și din smerenia lui izvora o înțelepciune. Când veneam în Sfântul Munte, stăteam mai multe zile cu el vorbind, bineînțeles, ce altceva? Despre viața monahală, despre acest mister inexplicabil, care nu se supune măsurilor rațiunii, pentru că viața monahală este idee, este duh, este libertate, este viață. Cuvintele lui ieșeau dintr-⁠o înălțare lăuntrică a unui suflet cu adevărat religios, nu dintr-⁠o rigiditate dogmatică, ci spontan. Sfinte Bătrâne, ai grijă de noi păcătoșii și trimite-⁠ne binecuvântarea ta în viața noastră fără rost și convențională.» A adormit întru Domnul la 21 decembrie 1993. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.