Efrem

Efrem de la Marea Lavră, cu numele de mir Emanuil Passalis, fiul lui Foti, s-⁠a născut în 1926 în satul Maritsa din Rodos. Bun, simplu și foarte smerit om al lui Dumnezeu, a avut în lume ca duhovnic pe fericitul bătrân Amfilohie Makris († 1970). A venit în Sfântul Munte și mai întâi a mers la schitul Kavsokalivia, la bătrânii Mihail († 1979) și Ierotei († 1968). La Marea Lavră a intrat în 1957 și a fost tuns monah în 1958. Îl cinstea mult pe întemeietorul mănăstirii sale, Sfântul Atanasie Athonitul. A slujit cu bunăvoință și râvnă ani de zile mănăstirea ca ecclesiarh, paraviamatar, citeț și konaktsis la reprezentanța din Karyes.

Iubea peste măsură biserica, pe Maica Domnului, sfinții și slujbele. Iubea rânduiala, cuviința, tipicul, tradiția; de aceea avea mereu câte un mic reproș pentru nereguli sau omisiuni. Era un om plăcut și iubit pentru bunătatea și simplitatea lui. Cuvintele lui erau firești, smerite și pline de har. Era râvnitor, harnic, iubitor de slujbe, de bine și de virtute. Neagonisit, milostiv, binevoitor. Se inspira din compatriotul lui, marele postitor, desculț și ascet, bătrânul Avvakum († 1978).

În 1993 mi-⁠a dictat și am scris: «Maica Domnului și Pururea Fecioara Maria să ne ajute. Am de povestit cu durere despre viața vechilor părinți și monahi care au viețuit în Athos. Când am venit prima dată, în 1956, locul era într-⁠adevăr așa cum îl descrisese Agapie cretanul care s-⁠a nevoit în Sfânta Ana Mică, în cartea sa Mântuirea păcătoșilor. Vedeai pe monahi trecând pe cărările vechi cu animalele. Plecând de la Lavră, în șase ore te ducea catârul la reprezentanță, rostind pe drum Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului, cu pâine și brânză în traistă, pe care o lăsai la Aghiasma... Veneau cu o mărețe ca niște egumeni sau arhierei, dar și plini de evlavie și frică de Dumnezeu. Trăiau în aceste chilii simple și bătrânul Teofil și bătrânul Avvakum, ca ascetici, pustnici, săraci și lipsiți...» Așa trăia și fericitul Moș Efrem. A adormit întru Domnul la 25 iunie 1999. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.