Eftimie

Eftimie de la Mănăstirea Dionisiu, cu numele de mir Temistocle Kosmidis, era din vestita Trapezunt, ai cărei școli le-⁠a absolvit. A venit la Mănăstirea Dionisiu în 1932, unde a fost tuns monah cu numele Eftimie. S-⁠a deosebit ca bibliotecar al mănăstirii. Cu zel pilduitor a lucrat zece ani pentru punerea în valoare și clasificarea acestei bogate biblioteci. Avea o evlavie deosebită față de Maica Domnului, mai ales a Acatistului și de la Soumela. Pentru ridicarea mănăstirii Maicii Domnului Soumela de pe Vermion a lucrat neobosit în felurite chipuri, de aceea asociația ei l-⁠a proclamat mare binefăcător.

Compatrioții lui vor scrie: «O durere adâncă și o suferință amară ne-⁠au zguduit inimile și sufletele la tristul vestire a morții iubitului tuturor Eftimie. Am plâns și plângem pe omul ales, vrednicul slujitor al lui Hristos, monahul cinstit, prietenul credincios, patriotul ferbinte, grecul de seamă. Lepădând cele lumești și punându-⁠se în slujba Celui dumnezeiesc, a fost pentru cei care l-⁠au cunoscut întruchiparea virtuții, a conștiinciozității, a hărniciei și a răbdării. Pentru noi personal a fost însuflețitorul, sfetnicul bun, cel care ne întărea sufletul și voința în clipe de amărăciune și dezamăgire...» După necrologul unui tovarăș al lui: «A slujit cu credință mănăstirea lui până la moartea fericită. Dar slab de fire și nevrând să se abată nici de la regulile chinoviei aspre, a cedat și la vârsta de 65 de ani și-⁠a dat duhul, după ce a împlinit în cunoștință toate îndatoririle religioase dinaintea morții. Sfârșitul lui a fost, cum cere sfânta noastră Biserică, fără durere, fără rușine, pașnic, făcând semn bun și pentru bunul răspuns la înfricoșătoarea judecată. Obștea mănăstirii a simțit adânc plecarea din mijlocul ei a părintelui Eftimie, iar golul e greu de umplut în vremea noastră materialistă...» A adormit în 1955. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.