Elefterie Sihastrul de la Sihla

Elefterie, născut la Ismail, a fost soțul Cuvioasei Teodora de la Sihla, apoi monah și ieroschimonah, sihastru lângă peștera ei, în primele decenii ale secolului al XVIII-⁠lea. Pe mormântul lui s-⁠a ridicat Schitul Sihla, înainte de 1741. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

În tinerețe a trăit câțiva ani în căsătorie legiuită cu Teodora. Neavând copii, soția lui a plecat în viața monahală la Mănăstirea Vărzărești și apoi s-⁠a retras în pustie, în Munții Buzăului. El s-⁠a făcut atunci monah la un schit din ținutul Buzăului. Acolo a învățat de la marii isihaști ai locului meșteșugul nevoinței, a primit preoția și a slujit zi și noapte în biserică.

Mai târziu, aflând că Teodora s-⁠ar fi retras în Munții Neamțului, a mers pe urmele ei. A ajuns la Schitul Sihăstria, a rătăcit pe la pustnicii din Munții Sihlei și a dat de peștera ei, la puțină vreme după ce se mutase la Mirele ei, Iisus Hristos. Suspinând mult după sfânta lui soție, nu s-⁠a mai întors la mănăstirea de metanie. Și-⁠a făcut o chilie mică sub stâncile Sihlei, aproape de peștera Teodorei, și a ajuns un sihastru cunoscut în acele părți. Priveghea zi și noapte în rugăciune, cu post și lacrimi, slujea Liturghia și aștepta slobozirea din legăturile trupului.

Aproape zece ani a stat în acea pustie și s-⁠a mutat cu pace la Domnul în primele decenii ale secolului al XVIII-⁠lea. A fost îngropat în cimitirul sihaștrilor din poiană. După puțini ani, familia boierilor Cantacuzino a ridicat pe mormântul lui un schit de lemn, în cinstea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Așa a luat ființă Schitul Sihla, înainte de 1741.