Emilian Simonopetritul

Gheronda Emilian, egumen al Mănăstirii Simonopetra din Muntele Athos, s-⁠a născut Alexandros Vafidis, în Pireu, în octombrie 1934, și a adormit întru Domnul la 9 mai 2019, la Mănăstirea de maici din Ormylia. Este cinstit de credincioși ca un mare părinte duhovnicesc al vremii noastre, fără canonizare sinodală.

Familia și chemarea

Părinții lui, evlavioși, se trăgeau din Asia Mică. Bunica pe linie paternă, Evdochia, era din Constantinopol, iar bunicul, Alexandros, din Selimvria, în Tracia, și fusese elev la Școala Teologică din Halki. În 1906 s-⁠au mutat la Simandra, în Capadocia, unde au fost învățători pentru elevii greci, până la Catastrofa din Asia Mică, când au venit în Grecia. Deși căsătoriți, trăiau ca monahi, cu priveghere și rugăciune. Bunica a murit călugăriță cu numele Eutaxia, iar mama, tot monahie, cu numele Emiliani. În asemenea familie a fost crescut viitorul gheronda, care a învățat să iubească rugăciunea și citirea vieților sfinților.

A urmat școala primară la Simandra, în Halkidiki, unde se așezase bunica, iar liceul la Pireu, unde se stabiliseră părinții. În 1959 a absolvit teologia la Universitatea din Atena. Voia să devină preot și apoi misionar în străinătate. Prietenul său Anastasie Ianulatos, mai târziu arhiepiscop al Albaniei, l-⁠a susținut, dar l-⁠a sfătuit să se pregătească petrecând un timp la o mănăstire. Ianulatos l-⁠a trimis la mitropolitul Dionisie al Trikalei, care urma să-⁠l introducă în viața monahală.

Monahul și egumenul

La 9 decembrie 1960 Alexandros a fost tuns monah și a primit numele Emilian. Două zile mai târziu a fost hirotonit diacon, iar la 15 august 1961, ieromonah. Episcopul l-⁠a trimis să petreacă timp în mai multe mănăstiri, apoi l-⁠a așezat la Mănăstirea Sfântul Vissarion, la poalele Pindului. Acolo părintele a trecut printr-⁠o criză duhovnicească și o experiență adâncă, care l-⁠a schimbat din temelii; tânărul ieromonah de douăzeci și șapte de ani a ieșit din ea un gheronda plin de energie, cu un singur gând: reînnoirea vieții monahale.

A fost numit egumen la Meteora și, pe lângă aceasta, predicator și duhovnic al eparhiei. Cuvântările lui, strălucite și captivante, i-⁠au cucerit pe tineri din întregul ținut, mulți au fost atrași de viața monahală sub îndrumarea lui și în scurtă vreme a condus o obște mare și vie. Faima lui și frumusețea Meteorei au adus mulți turiști, iar presiunea lor a îngreunat viața mănăstirii. În 1983, conducerea Muntelui Athos l-⁠a invitat, cu obștea lui de monahi și novici, să repopuleze vechea Mănăstire Simonopetra. Sub conducerea lui, viața și rânduiala mănăstirii s-⁠au schimbat adânc.

Ultimii ani

În 1974 a întemeiat Panaghia Filantropini, un centru de promovare socială și de prevenție și cercetare medicală, lângă Ormylia, în Halkidiki, ca anexă a Mănăstirii de maici Buna Vestire a Maicii Domnului, o mare obște de peste 120 de monahii din diferite țări, cele mai multe cu studii universitare. Mănăstirea de maici ține de Simonopetra.

În anul 2000 s-⁠a retras din egumenie din pricina sănătății și s-⁠a așezat la Mănăstirea din Ormylia, unde s-⁠a mutat la Domnul, în pace, joi, 9 mai 2019.