Epifania

Sfânta Epifania din Lentini a fost o nobilă romană, cinstită ca sfântă, fecioară și muceniță de Biserica Catolică. A murit la Lentini, în 253.

Epifania a fost soția lui Alexandru, cunoscut ca Sfântul Neofit, sfetnic al guvernatorului Tertul, prigonitorul creștinilor, și sora lui Rodip. Povestea ei este strâns împletită cu mucenicia fraților Alfeu, Filadelf și Cirin, care i-⁠au adus la credință, pe ea și pe Alexandru, în 253. Impresionată de minunile săvârșite de cei trei mucenici, Epifania s-⁠a desprins de averile ei, împărțindu-⁠le săracilor, și și-⁠a dedicat viața rugăciunii, pocăinței și milosteniei. Convertirea lui Alexandru, botezat apoi Neofit, a dus la mare încordare cu Tertul, care, neputându-⁠l prinde pe Alexandru, a vrut s-⁠o lovească pe Epifania ca s-⁠o silească să-⁠i dea pe față ascunzătoarea soțului. Epifania a refuzat atât ademenirile, cât și amenințările și a rămas statornică în credința cea nouă. A fost arestată și supusă la chinuri crude; ca Sfânta Agata din Catania, i-⁠au fost aplicate mutilări cumplite, între care tăierea sânilor. După tradiție și-⁠a aflat sfârșitul la locul unde azi se află biserica Madonna della Catena. Trupul ei, aruncat într-⁠o peșteră, a fost aflat mai târziu împreună cu picturi rupestre care o înfățișau.