Ermoghen Buhuș de la Horaița

Ermoghen Buhuș, născut la începutul secolului al XIX-⁠lea la Buhuși, în județul Bacău, a fost arhimandrit și al doilea ctitor al Mănăstirii Horaița, cel dintâi ucenic al lui Irinarh Roseti. A adormit în 1872. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire, iar anul 1872 este dat de Pateric cu un semn de întrebare.

A lăsat casa părintească și a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. În 1829, cunoscându-⁠l pe pustnicul Irinarh, a mers la Schitul Horăicioara și i-⁠a devenit cel dintâi ucenic. Împreună au căutat loc de sihăstrie și au zidit prima biserică a Horaiței. După 1830, rasoforul Ioan a fost tuns monah de starețul său, cu numele Ermoghen.

În 1843, când Irinarh a plecat la Ierusalim, Ermoghen a fost hirotonit preot, apoi făcut arhimandrit și numit stareț al Horaiței în locul părintelui său. A povățuit mănăstirea cu înțelepciune mai bine de treizeci de ani, păstrând întocmai rânduielile lăsate de Irinarh și unitatea duhovnicească a soborului. În vremea lui mulți monahi din Horaița au plecat să se nevoiască la Athos, iar alții au sihăstrit în Munții Neamțului; unii au ajuns sihaști iscusiți, pentru că starețul îi ajuta pe toți și îi întărea în dragostea lui Hristos.

Între 1865 și 1867 a ridicat în Horaița o biserică mare de zid, care se vede și azi, în locul celei dintâi, devenită neîncăpătoare, închinată Preasfintei Treimi. În 1872 s-⁠a mutat la odihna veșnică, lăsând o obște monahală bine rânduită.