Eufrosin de la Kurja

Cuviosul Eufrosin de la Kurja († 1661-1662?) a fost pustnic în Pustnicia Kurja (Andoma), în ținutul Kargopol. Este numărat în Soborul tuturor sfinților din pământul rus, cu pomenirea în a doua duminică după Cincizecime; este cinstit și în Soborul sfinților Kareliei.

Cinstirea lui apare în „Descrierea sfinților ruși”, în copii din secolele XVIII-⁠XIX, care îl pomenește între sfinții din Kargopol: „cuviosul părinte Eufrosin pustnicul, făcătorul de minuni din Kurja, care s-⁠a mutat în pustnicia Andoga în anul 7160 (1652)”. Mai multe manuscrise numesc locul Andoma și îl numesc „începătorul pustniciei Andoma”. Se poate crede cu mare probabilitate că din mijlocul anilor cincizeci ai secolului XVII s-⁠a nevoit, poate ca ctitor, în Pustnicia de călugări Kurja, unde a murit. Pustnicia se afla pe o insulă a lacului Kurja, în ținutul Vîtegra, la nouăzeci de kilometri la nord-⁠est de oraș, la izvorul râului Andoma. La cumpăna anilor 1660-1670 ea a fost un centru important al vechilor-⁠credincioși, și de aceea, din porunca mitropolitului Pitirim al Novgorodului, a fost distrusă în toamna lui 1671.

Știri importante despre el se află în scrierile timpurii ale vechilor-⁠credincioși. Unul dintre învățătorii lor de început, Epifanie, în Viața sa (alcătuită între 1667 și 1676), spune că a cunoscut pe cuviosul, îl numește „sfânt”, „prieten iubit, frate și părinte” și povestește că Eufrosin a fugit „de erezia nikoniană” în pustnicia Andoma și acolo „a murit în Iisus Hristos”. Epifanie a trăit un an în aceeași chilie cu el și își spuneau împreună rânduiala; „era om foarte iubitor de Hristos, iubea mult liniștea”. Un monah rătăcitor, Varlaam, a rămas la Eufrosin peste un an, până la moartea lui, și i-⁠a vestit-⁠o mai târziu lui Epifanie, numind pe cuvios „sfânt” și „om minunat, iubitor al liniștii”, care după moarte „face minuni preaslăvite prin harul Duhului Sfânt”. Întristat de moartea „prietenului de inimă”, Epifanie l-⁠a chemat adesea în rugăciune și a avut o arătare în care cuviosul i-⁠a poruncit să se roage stăruitor Maicii Domnului. Moartea lui urmează, așadar, după 1659-1660. Scriitorii de la Vîg din secolul al XVIII-⁠lea, ca Andrei Denisov și Ivan Filippov, au păstrat cinstirea lui.