Eufrosin Sihastrul de la Agapia Veche

Eufrosin a fost pustnic, ucenic al Cuviosului Agapie și al doilea mare nevoitor al sihăstriei Agapia Veche, în secolele XV-⁠XVI. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Puțin mai sus de poiana lui Agapie se află o altă poiană, liniștită și înconjurată de păduri, numită Poiana lui Eufrosin. Acolo s-⁠a nevoit mulți ani sihastrul. Viața lui era la fel de aleasă ca a dascălului său, iar numele lui s-⁠a făcut cunoscut monahilor iubitori de liniște, care i-⁠au devenit ucenici.

În vremea lui, prima biserică și chiliile Agapiei Vechi s-⁠au ruinat în urma unei alunecări de teren. Eufrosin și ucenicii săi au ridicat atunci o altă biserică de lemn, cu hramul Minunii Arhanghelului Mihail de la Colose. Sihăstria a mai fost numită Mănăstirea lui Eufrosin sau Mănăstirea Sfântului Mihail. El a fost primul ei egumen și a păstrat întocmai rânduiala lăsată de Agapie: în timpul săptămânii, mai ales în posturi, monahii se retrăgeau în munte la post și rugăciune, iar la sărbători se adunau la biserică, lăudau pe Dumnezeu și primeau Sfintele Taine.

Sub el, sihăstria a crescut și a ajuns cunoscută până la mitropolie și la domn, mai ales pentru sfințenia vieții de acolo. Patericul scrie că în obște nu era vorbă deșartă, nici tulburare, nici grija lucrurilor pământești, ci rugăciune, tăcere, paza gândurilor și dragoste. Toți practicau rugăciunea lui Iisus și se hrăneau din munca mâinilor lor.

Simțindu-⁠și sfârșitul aproape, Eufrosin și-⁠a sărutat ucenicii și a adormit la începutul secolului al XVI-⁠lea. A fost îngropat în livada sădită de el și de obște, numită Livada Părinților, unde au fost îngropați mulți sihaști în secolele următoare.