Eustatie Protopsaltul de la Putna

Eustatie a fost monah și protopsalt la Putna, socotit de Pateric cel mai mare protopsalt moldovean al vremii sale, din a doua jumătate a secolului al XV-⁠lea. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Se crede că și-⁠a făcut metania la Neamț. A venit la Putna cu arhimandritul Ioasaf și a cântat slujba sfințirii bisericii, la 3 septembrie 1470, în fața domnului, a celor șaizeci și patru de slujitori și a zecilor de mii de credincioși. Patericul spune că ducea o nevoință aleasă, în post, rugăciune și bucuria Duhului, iar din ea izvorau cântările care au împodobit slujbele Putnei aproape o jumătate de veac.

Avea multă învățătură de carte: știa greaca și slavona și cunoștea cântările marilor psalți bizantini și athoniți, între care Ioan Damaschin, Roman Melodul și Ioan Cucuzel. Nu doar le executa pe muzică psaltică, ci compunea și el stihuri, mărimuri, heruvice și axioane. Era și caligraf și a copiat cărți de psaltichie, împodobite cu miniaturi. Din ele se mai păstrează la Putna un singur Irmologhion de la sfârșitul secolului al XV-⁠lea; unele cântări poartă titlul Facerea lui Eustatie.

A fost unul dintre primii dascăli ai școlii de gramatică de la Putna, înființată după 1470 din porunca lui Ștefan cel Mare. Preda monahilor gramatica muzicii psaltice și cântările pe cele opt glasuri și era numit de ucenici ritor, domesticus, dascăl și protopsalt. Ștefan cel Mare îl prețuia și venea adesea la Putna să-⁠l asculte. Numele lui era cunoscut și la Athos și printre protopsalții Patriarhiei Constantinopolului, ca Eustatie de la Putna.

Peste patruzeci de ani a crescut cam o sută de ucenici, monahi și preoți de sat, dintre care mulți au devenit protopsalți în nordul Moldovei. A cântat împreună cu ei și slujba înmormântării lui Ștefan cel Mare, la 2 iulie 1504, și a adormit în scurt timp după aceea.