Eutihie din Dacia

Eutihie a fost un preot misionar de neam capadocian, originar din Cezareea, care a vestit Evanghelia în Dacia Carpatică în secolul al IV-⁠lea, pe vremea Sfântului Vasile cel Mare. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Tot ce se știe despre el vine din scrisoarea a 164-a a Sfântului Vasile cel Mare, adresată episcopului Tesalonicului. Vasile îl cunoștea bine și arată că Eutihie a fost îndemnat de Duhul Sfânt să meargă între păgâni și să mărturisească acolo pe Hristos. După tradiția păstrată în Pateric, a lucrat în ținutul Buzăului și al Vrancei, unde a învățat, a botezat și a adus la credință geto-⁠daco-⁠romani, goți și alte neamuri care treceau prin centrul Daciei.

Sfântul Vasile îl dă ca pildă: spune că Eutihie a știut să îmblânzească popoare „barbare" prin puterea Duhului, pe când creștinii vremii lui, copleșiți de propriile păcate, nu mai izbuteau aceasta. Patericul adaugă că Eutihie a fost un mare ascet, căruia i s-⁠au atribuit darul vindecărilor și al faptelor minunate; aceste din urmă amănunte nu le atestă scrisoarea.

Biografia lui exactă rămâne necunoscută: nu se știu anul nașterii, nici al trecerii sale. Numele lui stă în Pateric alături de al preotului Sansala, al Sfinților Mucenici Nichita și Sava și al altor misionari, mai ales capadocieni, care au pus temelia creștinismului la nord de Dunăre.