Evdochia Andrianova

Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia Andrianova, în lume Evdochia Prohorovna Andrianova, s-⁠a născut la 1 martie 1875 în satul Gubino din ținutul Bronnițî, gubernia Moscova, în familia țăranilor Prohor și Nadejda Fomin, care au avut trei fii și două fiice, Evdochia și Acilina. A primit mucenicia prin împușcare în 1942, în Kazahstan. A fost numărată între sfinți la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse din august 2000.

În mănăstire și după închiderea ei

În 1892, la șaptesprezece ani, Evdochia a intrat, împreună cu sora ei mai mare, Acilina, în vârstă de douăzeci și doi de ani, la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci și a Ierusalimului. Au avut ascultarea de grădinărese, apoi de citețe. După revoluția din 1917 mănăstirea a început să fie strâmtorată și apoi a fost închisă, iar în clădiri au fost puși mai întâi copii vagabonzi, apoi o casă de odihnă a sindicatelor.

Rămase fără adăpost, surorile s-⁠au întors în satul natal, Gubino. Probabil de teama persecuției, ele și-⁠au schimbat numele în Andrianova. S-⁠au așezat într-⁠o casă mică și veche din Staraia Slobodka, care le-⁠a slujit drept chilie, și au trăit după tot ce învățaseră în mănăstire. Evlavia lor a atras atenția autorităților.

În februarie 1930 surorile au fost arestate, dar vina nu li s-⁠a putut dovedi și, după cinci săptămâni, au fost eliberate. La 1 iunie 1931 au fost arestate din nou. Au fost întrebați locuitorii satului care erau ostili Ortodoxiei, care au spus că surorile adună în casă oameni cu aceeași gândire, vorbesc, cântă rugăciuni, fac agitație împotriva colhozurilor, spunând că „a intra în colhoz este păcat” și îndemnând țăranii să „rabde toate chinurile”.

Potrivit martorilor, din cauza agitației lor, din o sută de gospodării din Staraia Slobodka doar zece au intrat în colhoz. Surorile nu s-⁠au recunoscut vinovate; la întrebarea anchetatorului pentru cine se roagă, au răspuns că în rugăciuni îi pomenesc pe Patriarhul Tihon și pe mitropolitul Petru de Krutița. Evdochia a spus că se socotesc creștine ortodoxe, că se roagă în casă doar ele două, că rar le vizitează frații și monahii.

Ancheta a durat trei zile. La 28 iunie 1931 troica OGPU le-⁠a găsit vinovate de propagandă antisovietică și răspândire de literatură contrarevoluționară și le-⁠a osândit la trei ani de privațiune de libertate. Au fost trimise în Kazahstan cu un mare transport de deținuți. Surorile și-⁠au ispășit pedeapsa întreagă și în 1934 au fost eliberate.

După eliberare

După eliberare s-⁠au întors la Gubino, dar casa lor din Staraia Slobodka fusese dărâmată, iar rudele le-⁠au adăpostit. Acilina s-⁠a așezat în casa familiei Karasev, unde erau patru copii orfani de tată din 1931 și de mamă din 1934, rămași în grija ei. Evdochia a locuit la rude și a lucrat ca femeie de serviciu la școala din Gubino. Venea adesea la sora ei și la orfani.

Monahiile le citeau copiilor Evanghelia și vieți de sfinți și se rugau împreună cu ei. În 1937 Evdochia a trebuit să plece de la muncă din pricina sănătății. Într-⁠un denunț se spunea că la ea vin colhoznici înapoiați, cu care face muncă de sectă, că vizitează o orfană, pe care o îndeamnă să se roage și îi atârnă la gât o cruciuliță. La 27 octombrie 1937 Evdochia a fost arestată din nou.

Agenții NKVD aveau de gând să o aresteze și pe Acilina; au venit de mai multe ori la casa Karasev, dar orfanii și-⁠au ascuns bunica și răspundeau mereu: „Nu e acasă și nu știm unde este”. Acilina nu a fost arestată; a murit la mijlocul anilor 1950 și a fost îngropată la cimitirul din satul vecin Așitkovo.

Sentința și lagărul

La 21 noiembrie 1937 troica NKVD a regiunii Moscova a osândit-⁠o la opt ani de privațiune de libertate, pentru că ar fi dus între colhoznicii locali o activitate contrarevoluționară de sectă. A ajuns la Karlag cu transportul moscovit la 20 decembrie 1937 și a fost la secția Akmolinsk a lagărului. În dosar se află o caracterizare: lucrătoare bună, conștiincioasă, harnică, își depășește norma, disciplinată, invalidă de grupa B. În 1942 a fost arestată în lagăr, învinuită de activitate contrarevoluționară și agitație religioasă contrarevoluționară.

Împreună cu ea au fost arestate unsprezece femei credincioase deținute, de neam țărănesc, care primiseră mai înainte pedepse de la două până la zece ani: Natalia Karih, Anna Vodolanova, Acilina Dubovskaia, Natalia Kopîtina, Alexandra Smoliakova, Irina Gumeniuk, Ksenia Radun, Marfa Dudarenko, Domna Efimovna Vasilkova, Tatiana Kușnir și Iustina Melanici. Ele au fost judecate în dosarul de grup „Dosarul Evdochiei (Andrianova) și al celor unsprezece deținute, Akmolinsk, 1942”.

În actul de acuzare se spunea că, executându-⁠și pedeapsa, au fost ostile puterii sovietice, au făcut agitație antisovietică sub acoperirea convingerilor religioase și că de la 3 iulie 1941, deși apte de muncă și asigurate cu hrană, nu au mers la lucru până la ziua arestării. Nu s-⁠au recunoscut vinovate, afară de faptul că sunt credincioase și au făcut rânduieli religioase.

Mucenicia

La 20 aprilie 1942 colegiul penal al Tribunalului regional Karaganda a osândit-⁠o pe Evdochia Andrianova și pe alte zece tovarășe de nevoință la pedeapsa capitală, cu excepția Iustinei Melanici, care a primit zece ani de lagăr și a murit în detenție. Sentința a fost executată curând după aceea. Evdochia a fost reabilitată prin legea Republicii Kazahstan din 14 aprilie 1993.

Se pomenește la 19 septembrie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Kazahstanului, la 5 septembrie în Soborul sfinților din Moscova, și la 7 februarie în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse (stil nou).