Evghenie

Ieromonahul Evghenie de la Mănăstirea Dionisiu a fost un monah aghiorit și duhovnic, cunoscut pentru asprimea nevoinței și pentru dragostea lui față de Maica Domnului, care a trecut la Domnul la 10 decembrie 1961. Este cinstit de credincioși ca bineplăcut lui Dumnezeu, fără să fi fost trecut oficial în rândul sfinților. Viața lui a fost scrisă de arhimandritul Gavriil Dionisiatul și de alți părinți, iar monahul Moise Aghioritul a cuprins-⁠o în Marele Patericon al aghioriților din secolul al XX-⁠lea.

S-⁠a născut în 1875 la Hotsista, lângă Korçë, în Epirul de Nord, și în lume se numea Evanghelos Panteleimonos Limonis. A fost învățător în ținutul său și un bun cunoscător al muzicii bizantine. Se povestește că, atunci când turcii au vrut să ardă o școală grecească, el a îndepărtat primejdia citind Acatistul Maicii Domnului.

A intrat cu mare dor la Mănăstirea Dionisiu și a fost tuns monah în 1909. S-⁠a deosebit prin ascultare și prin acrivia vieții monahale, tăindu-⁠și cu totul voia. Obișnuia să spună că ucenicul nu are nimic în lumea aceasta în afară de Hristos. După douăzeci de ani de nevoință în aspra obște a Dionisiului, unde a primit și preoția, a petrecut încă treizeci de ani la Pireu, continuându-⁠și nevoințele și ajutându-⁠i pe creștinii de acolo, pentru care a devenit un părinte duhovnicesc iubitor.

Era cu totul neagonisitor: a trăit mereu ca oaspete și nu a avut niciodată casa lui. Dormea foarte puțin, iarna nu aprindea foc, păstra tăcerea de bunăvoie și împărțea milostenie tot ce primea. Bucuria lui era Sfânta Liturghie de fiecare zi, în paraclise smerite, și adesea se hrănea doar cu prescurile de la proscomidie. Sub rasele vechi purta lanțuri grele de fier, care îi intraseră în carne, iar pentru că dormea pe un scaun scund, se gârbovise. Din pricina drumurilor și a statului îndelung în picioare, picioarele începuseră să i se rănească, iar prietenilor care îl îndemnau la doctori le răspundea cu blândețe că va merge împreună cu Sfânta Ana.

Arhimandritul Gavriil Dionisiatul a mărturisit că era foarte evlavios, râvnitor al predaniei părinților și iubitor de citire, și că, deși înaintat în vârstă și bolnav de picioare, slujea zilnic, stând pe un scăunel înaintea Sfintei Mese.

Îi iubea nespus pe Maica Domnului și pe Sfânta Ana, pe care aghioriții o numesc bunica lor, și citea Acatistul de mai multe ori pe zi. Trecerea lui la Domnul a venit în seara unei zile de prăznuire a Sfintei Ana. În acea dimineață slujise ultima Liturghie și ieșise din altar cu lacrimi și bucurie. A adormit șezând pe scăunelul său, cu metaniile în mână. Data trecerii consemnată de biografi este 10 decembrie 1961.