Evghenie

Monahul Evghenie din Schitul românesc Prodromu a fost un călugăr român, închinoviat în Sfântul Munte și apoi trimis în țară, unde a povățuit timp de aproape patru decenii o mică obște de la metocul schitului din Țifești. A trecut la Domnul la 14 noiembrie 1954. Este cinstit de credincioși ca bineplăcut lui Dumnezeu, fără să fi fost trecut oficial în rândul sfinților. Viața lui se află în Patericul românesc al ieromonahului Ioanichie Bălan, de unde a fost preluată și în Marele Patericon al monahului Moise Aghioritul.

S-⁠a născut în 1880 la Segarcea, în Dolj, din părinții Dimitrie și Maria, care l-⁠au crescut în frica lui Dumnezeu. În 1903 a venit în Sfântul Munte și a fost tuns monah la Schitul românesc Prodromu. Dintre cei o sută cincizeci de călugări ai schitului era socotit cel mai nevoitor și mai ascultător.

După aproape zece ani a fost trimis la Schitul Darvari din București, iar în 1917 la metocul Prodromului de la Țifești, în Vrancea. Acolo a rămas aproape patruzeci de ani și a adunat în jurul său doisprezece monahi, pe care i-⁠a povățuit cu înțelepciune. Pe vremea unei mari foamete a deschis fără șovăire cămările metocului și le-⁠a golit pentru cei flămânzi, scăpând de la moarte aproape o sută de oameni.

Învăța mai ales prin pilda vieții. Mulți tineri au lăsat viața risipită și au devenit, prin sfaturile lui, monahi buni. Ascultarea nu o impunea, ci o insufla. Când oile unui sătean au intrat în via mănăstirii, nu i-⁠a lăsat pe ucenici să le alunge și să-⁠l mustre pe om, ca să nu-⁠l mâhnească pe fratele lor. Când cineva l-⁠a defăimat, a răbdat fără să se plângă și le-⁠a spus ucenicilor că laudele aduse unui monah îi bucură pe draci, iar ocările îi bucură pe îngeri.

Dormea foarte puțin. Se ruga în picioare, cu mâinile ridicate, câte două sau trei ore, făcea în fiecare seară aproape o mie de metanii mari, spunea neîncetat Rugăciunea lui Iisus și citea Psaltirea cu lacrimi. Purta haine sărace, avea o chilie mică și se ferea de doctori, lăsându-⁠se în mâinile lui Dumnezeu, care știe când îi este de folos sănătatea și când boala. De când plecase din Sfântul Munte nu mai mâncase carne.

A trecut la Domnul la 14 noiembrie 1954, în chilia sa, slăvindu-⁠L pe Dumnezeu, și a fost îngropat în cimitirul schitului Brazi, din apropiere, în Vrancea. Mulți au plâns pierderea lui.