Evloghie, Pimen, Misail, Vasile și Paisie de la Agapia Veche

Evloghie, Pimen, Misail, Vasile și Paisie au fost cinci schimonahi și ieroschimonahi ai sihăstriei Agapia Veche, ale căror moaște s-⁠au găsit în 1838 în cimitirul vechi numit Livada Părinților. Au trăit între secolele XVI și XVIII. Sunt cinstiți de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Între poiana lui Eufrosin și Muntele Scaunele se află o poiană cu pomi bătrâni, sădiți de întemeietorii Agapiei Vechi. Se numește Livada Părinților. În secolele XVI-⁠XVII a funcționat acolo un cimitir în care erau îngropați monahii din mănăstirea lui Agapie și sihaștrii din munții din jur. În morminte s-⁠au găsit, la săpături întâmplătoare, sicrie făcute din trunchiuri de stejar, scobite ca o raclă, cu o cărămidă sub cap și, la unii, cu o cruce de plumb la gât, cu numele mortului scris pe ea. Tradiția locului spune că între sihaștrii Munților Neamțului, mai ales de la Agapia Veche, au fost mulți bărbați cu viață sfântă, ale căror trupuri, scoase după multă vreme din morminte, au fost luate ca moaște în alte țări, între care Rusia și Grecia.

În 1838 s-⁠au identificat cinci nume de monahi: Evloghie, Pimen, Misail, Vasile și Paisie. Trupurile lor stăteau în sicrie din stejar, cu cruci grele de plumb pe piept, iar osemintele erau galbene și bine mirositoare. S-⁠au nevoit la Agapia Veche, în obște și în munții din jur, până pe la jumătatea secolului al XVIII-⁠lea, când schimonahii purtau cruci grele de plumb și se îngropau în sicrie scobite. Pe unii dintre ei i-⁠a cunoscut mitropolitul Dosoftei încă din viață, iar despre alții a auzit; el scrie că a văzut viața și traiul multor români, dar aceștia nu au fost căutați.

Faptele lor nu se cunosc, spune Patericul. Crucile și sicriele arată însă o nevoință aspră. Toți erau lucrători ai rugăciunii lui Iisus și trăiau în liniște și în bucurie duhovnicească, păzindu-⁠și mintea de gânduri și ostenindu-⁠și trupul cu înfrânarea și privegherea.